22 Iulie 2021

Blue Air oferă REDUCERI pentru turiștii afectați de anulările British Airways



Blue Air anunță RESCUE FARES pentru pasagerii afectați de anularea zborurilor British Airways de pe rutele București - Londra Heathrow – București și Cluj Napoca – Londra Heathrow – Cluj Napoca. Blue Air introduce un tarif fix de 100 GBP/ 119 euro / segment disponibil până la 31 iulie 2021 exclusiv pentru pasagerii afectați de anulările British Airways.

Blue Air vine în ajutorul clienților British Airways afectați de anularea zborurilor de pe rutele OTP - LHR - OTP /CLJ - LHR - CLJ cu date de călătorie cuprinse între 1 august și 2 septembrie, oferind un tarif fix special de 100 GBP / 119 euro / segment (comparativ cu prețurile normale disponibile pe site).

Blue Air evaluează, de asemenea, posibilitatea creșterii capacității pe rutele către/ de la Londra Heathrow.

Pentru a beneficia de acest tarif special, clienții trebuie să trimită un mesaj prin intermediul Facebook messenger Blue Air sau să sune în Call Center, specificând că dețin un bilet British Airways pe rutele / perioada menționate, iar agenții îi vor ajuta să efectueze o rezervare pe un zbor Blue Air.

Pasagerii trebuie să prezinte o dovadă a unei rezervări pe un zbor British Airways cu date de călătorie între 1 august - 2 septembrie 2021. Tariful fix de 100 GBP / 119 euro se referă la tariful BlueBasic.

Oferta RESCUE FARE este disponibilă până pe 31 iulie.

Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 16 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 32 de milioane de pasageri și a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operațional Safety Audit (IOSA) de către Internațional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepționale de operare și este membră cu drepturi depline IATA.



Citeste si