29 Iulie 2021

A fost actualizată lista ”semafor”: Grecia, în zona ROȘIE, Franța, în zona GALBENĂ



Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi, 29 iulie 2021, Hotărârea numărul 52 privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Data la care lista aprobată azi intră în vigoare este 1 august 2021. Decizia ca lista să intre în vigoare la această dată a fost luată pentru a nu afecta cetățenii români care se întorc în țară în acest sfârșit de săptămână.

Principalele modificări survenite sunt:

  • în zona roșie au intrat: Grecia, Irlanda, Monaco, Maldive, Bahamas, Curaçao și Insulele Virgine ale Statelor Unite;
  • în zona galbenă au intrat:
    • din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Suriname și Insulele Feroe;
    • din zona verde, în urma creșterii incidenței: Franța, Belgia, Israel, Statele Unite ale Americii, Islanda, Honduras, Aruba și Sint Marteen;
  • în zona verde au intrat: Oman, Paraguay și Uruguay.

Persoanele care sosesc în România din state aflate în zona roșie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate.

De asemenea, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptați automat de la carantină, iar cei cu vârsta între 6 și 16 ani sunt exceptați dacă prezintă la intrarea în țară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.

State care sunt în lista galbenă

State care sunt în lista roșie



Citeste si