29 Martie 2022

Platformă de rezervări Bookingham se lansează în alte 29 de orașe din România



Începând cu anul acesta, Bookingham devine o platformă de rezervări online dedicată strict domeniului HoReCa. După aproape 2 ani de teste și experimente cu parteneri din mai multe industrii ale orașelor mari, Bookingham a decis să se nișeze pe HoReCa. Prezentă deja în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Brașov, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Baia Mare și Satu Mare, platforma de rezervări online se lansează în alte 29 de orașe din țară.

Acum, acoperind cele mai importante puncte de interes din România, scopul platformei e acela de a atinge 1.000.000 de rezervări procesate anual.

Echipa formată din specialiști în domeniile marketing, IT și vânzări, a observat că industria HoReCa se confruntă cu mai multe probleme.

Timpul irosit gestionând ineficient rezervările, rata mare de neprezentare, vizibilitatea mică în piață și lipsa programelor de fidelizare clienți sunt doar câteva dintre probleme pe care Bookingham le rezolvă, cu ajutorul instrumentelor digitale de administrare și promovare.

Colectarea inteligentă de rezervări online, 24/7, managementul tuturor solicitărilor primite (telefonic, la local sau online), într-un singur loc, accesul la istoricul clienților, posibilitate de a introduce oferte și promoții personalizate, pentru atragerea și fidelizarea clienților, trimiterea de mesaje automate, pentru a evita no-show-ul, crearea și dezvoltarea propriului website, pentru a deveni mai vizibil în comunitatea ta.

„În momentul de față, businessurile din mediul HoReCa au o puternică nevoie de digitalizare, pentru a putea face față atât cerințelor venite din partea clienților, cât și competiției din piață. Politica de prețuri pe care o avem e una transparentă, întocmai pentru a ne putea ajuta partenerii de business din HoReCa”, a declarat Raul Sideriaș, CEO Bookingham.

În mai 2020, s-a lansat Bookingham. Deși inițial, a apărut drept o soluție de rezervări și programări pentru mai multe tipuri de businessuri, eforturile echipei s-au concentrat ulterior în special pe HoReCa, din dorința de a susține cât mai mult această industrie în contextul pandemic.



Citeste si