13 Aprilie 2022

Mai multe țări din Europa Centrală și de Est vor primi turiști fără să le mai ceară certificatul de vaccinare



Mai multe țări din Europa Centrală și de Est, dar și alte țări din bazinul Mării Mediterane vor primi pe teritoriul lor călători din alte state fără să mai fie nevoie de prezentarea certificatului de vaccinare anti-COVID sau de trecere din boală, relatează Agerpres.

Așadar, începând cu 13 aprilie, persoanele care sosesc în Bulgaria din Macedonia de Nord, Turcia, România, Serbia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Israel şi Egipt nu vor mai trebui să prezinte un certificat european valid privind COVID-19 care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală.

Un ordin în acest sens a fost emis de ministrul Sănătăţii, Asena Serbezova, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.

Totodată, sursa citată mai informează că personalul NATO care participă la sesiuni internaţionale de pregătire şi contingente multinaţionale, precum şi civilii care îi însoţesc, nu vor trebui să prezinte un certificat care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală, indiferent de ţara din care vin.



Citeste si