29 Aprilie 2022

99% din hotelurile de pe Litoral, renovate sau reabilitate. Avem și 30 de hoteluri all-inclusive



Litoralul românesc arată tot mai bine și este chiar mai ieftin ca anul trecut, susține un studiu recent.

Litoralul românesc al Mării Negre are în prezent 99% din baza hotelieră renovată sau complet reabilitată, peste 30 de hoteluri all-inclusive, cu peste 6.000 de camere, patru plaje care deţin standardul "Blue Flag", dar şi baze de tratament, centre de wellness şi spa, arată un studiu realizat de un touroperator și citat de Agerpres.

De asemenea, tarifele de vânzare în această perioadă, pentru vară, sunt chiar mai mici decât cele practicate anul trecut, în acelaşi interval de timp, în special datorită reducerilor early booking prelungite, susţin consultanţii touroperatorului.

Citește și: Peste 30.000 de turiști pe litoralul românesc de 1 mai. Care a fost cea mai scumpă vacanță vândută

Care sunt tarifele medii pe litoralul românesc

Un hotel de 3 stele porneşte cu tarife de la 99 de lei/cameră/noapte, în iunie, şi poate ajunge în vârful de sezon la aproximativ 300-350 de lei pe cameră/noapte, cu mic dejun inclus. Un hotel de 4 stele pleacă de puţin peste 100 de lei/cameră/noapte în iunie şi ajunge la 400-500 de lei pe cameră/noapte în vârf de sezon, cu mic dejun inclus, arată studiul citat.

Nu în ultimul rând, din cauza situaţiei create de conflictul din vecinătatea României şi a creşterii generale a preţurilor, de la produsele de larg consum până la utilităţi, multe oferte tip early booking s-au prelungit până la 31 mai, cu reduceri cuprinse între 10 şi 20%.



Citeste si