30 Aprilie 2022

Bulgaria a renunțat de tot la restricții pentru români. Nu mai e nevoie de certificat verde și nici de test



Românii nu vor mai avea parte de restricții dacă aleg să meargă în concediu sau în vacanțe în Bulgaria. Autoritățile din Bulgaria elimină toate condițiile restrictive de intrare valabile pe durata pandemiei.

Turiștii români nu vor mai avea parte de restricții dacă aleg să meargă în concediu sau în vacanțe în Bulgaria. Bulgaria elimină toate condițiile restrictive de intrare valabile pe durata pandemiei. Decizia intră în vigoare de la 1 mai.

Concret, românii nu mai sunt nevoiți să arate certificatul verde anti-COVID și nici să prezinte un test care să ateste că nu sunt bolnavi de COVID-19, așa cum se întâmpla până acum, din cauza pandemiei.

Citește și: Soluția Bulgariei pentru oprirea furnizării de gaze de către Rusia: mai puține autobuze pentru transportul în comun

„Potrivit ordinului ministerului bulgar al sănătății nr. RD-01-189/28.04.2022, începând cu data de 1 mai 2022, sunt eliminate toate condițiile restrictive de intrare în țară aplicate pe durata pandemiei de COVID-19.

Astfel, începând cu luna mai 2022, în Bulgaria se va intra fără vreo condiționare în ceea ce privește prezentarea unui document în legătură cu COVID19. De asemenea, este suspendată/întreruptă și activitatea echipelor de control sanitar din cadrul punctelor bulgare de frontieră, astfel că cetățenii români vor putea intra în Bulgaria prin orice punct de trecere a frontierei în baza documentului de călătorie valabil (carte de identitate sau pașaport electronic)”, anunță Ambasada României în Republica Bulgaria, pe pagina oficială de Facebook.



Citeste si