Aproximativ un sfert dintre români (26%) intenţionează să călătorească în străinătate, în această vară, bugetul mediu alocat pentru o vacanţă fiind de aproape 2.900 de lei, arată rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Reveal Marketing Research, la comanda Revolut, relatează Agerpres.

Cercetarea de specialitate relevă faptul că, în 2022, circa trei sferturi (71%) dintre români intenţionează să aleagă destinaţii locale/ interne pentru vacanţele de vară, o potenţială motivaţie fiind dorinţa de a preveni situaţiile neaşteptate cu care s-au confruntat în ultimele două vacanţe, în perioada pandemiei de COVID-19.

În acelaşi sens, 26% dintre respondenţi şi-au manifestat intenţiile de a călători în străinătate, în timp ce 11% nu şi-au planificat încă zilele libere din acest an şi doar 7% dintre români îşi vor face vacanţa atât în ţară, cât şi în străinătate.

Totodată, utilizatorii fintech şi-au manifestat într-o măsură semnificativ mai mare intenţia de a-şi petrece vacanţele în străinătate (33%), dar şi aceea de a se bucura de destinaţii interne şi externe, deopotrivă, pe parcursul acestei veri (10%).

În ceea ce priveşte numărul zilelor pe care plănuiesc să le petreacă în vacanţa de vară, 6 din 10 români au menţionat o perioadă medie de până la o săptămână. Durata vacanţei este mai mare în rândul utilizatorilor fintech care tind să-şi petreacă mai mult de 9 zile în vacanţă (31%), comparativ cu non-utilizatorii de aplicaţii şi soluţii financiare bazate pe tehnologie (21%).

De asemenea, 77% din totalul celor chestionaţi preferă să meargă în vacanţă şi să creeze noi amintiri împreună cu prietenii sau cu membrii familiei lor. În acest sens, utilizatorii fintech sunt mai înclinaţi să-şi petreacă vacanţele de vară cu mai mult de patru persoane (34,5%), în timp ce 76% dintre non-utilizatori declară că îşi vor petrece concediul cu cel mult trei persoane.

Bugetul mediu pe care românii îl alocă pentru concediul din această vară este 2.894 de lei (586 euro), dar realizatorii studiului evidenţiază faptul că majoritatea respondenţilor tinde să subestimeze suma pe care o vor cheltui în concediu. Astfel că suma totală declarată pentru întreaga vacanţă este mai mică decât suma elementelor bugetului (cazare, transport, mâncare, divertisment) cu aproximativ 30%, respectiv 3.651 de lei (739 euro).

Per total, 39% din buget va fi alocat pentru cazare, 27% pentru mâncare, iar restul sumei se va împărţi între transport (17%) şi activităţi de divertisment (17%).

În acelaşi context, respondenţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani sunt planificatori mai buni, aceasta fiind singura categorie de vârstă care a estimat cu exactitate suma de bani pe care o vor cheltui în vacanţă. Aceştia preferă să cheltuiască cu până la 26% mai mult pe activităţi de divertisment, în comparaţie cu restul eşantionului, notează sursa citată.

Potrivit studiului, cei mai mulţi dintre români intenţionează să efectueze rezervările pentru vacanţele de vară online (47%), pe site-uri de profil precum Booking, Airbnb sau folosind alte soluţii digitale integrate în aplicaţii, ca Revolut Sejururi.

Cât priveşte mijloacele prin intermediul cărora sunt obţinute fondurile necesare pentru concediu, cele mai frecvente comportamente întâlnite în rândul românilor sunt de a economisi bani din timp (73%) sau de a folosi bani din salariul lunar (36%).

"Datele ne arată că utilizatorii fintech se simt mai confortabil să folosească banii câştigaţi din salariul lunar pentru vacanţa viitoare (38%) în comparaţie cu non-utilizatorii (35%) şi, de asemenea, sunt mai deschişi către soluţii financiare moderne precum credite/împrumuturi pentru vacanţe (9%) în comparaţie cu non-utilizatori (4,5%). Întrucât contextul economic actual este, încă, unul imprevizibil, 43% dintre respondenţi consideră că inflaţia le va afecta în mare măsură planurile de vacanţă. Dacă ne îndreptăm atenţia către utilizatorii fintech, observăm că aceştia sunt mai puţin preocupaţi de creşterea inflaţiei şi de impactul acesteia asupra bugetelor lor de vacanţă (28%) în comparaţie cu non-utilizatorii (22%)", se mai arată în sondajul citat.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri