Gradul de satisfacție a turiștilor care au petrecut deja sejurul în stațiunile autohtone de la Marea Neagră a crescut în comparație cu sezonul estival 2021, relevă o analiză efectuată de Litoralulromanesc.ro, touroperator pe această nișă, pe baza feedback-urilor oferite de aceștia. Cei aproximativ 3.000 de turiști care au scris review-uri până în acest moment au punctat, cu note de la 1 la 10, curățenia din hoteluri, serviciile primite, poziționarea, personalul, dotările unităților de cazare, precum și raportul calitate-preț. Media obținută pe fiecare dintre aceste categorii depășește punctajul oferit de turiștii care s-au cazat la mare în sezonul estival 2021.

Cea mai mare creștere a nivelului de satisfacție se observă la capitolul Raport calitate-preț. La finalul verii trecute, media a fost de 7,95, în vreme ce anul acesta, la jumătatea sezonului estival, nota a crescut la 8,58 din 10 (maximum).

“Scumpirea vacanțelor în acest an e o realitate, dar, deși turiștii au plătit mai mult pentru sejurul la mare, în același timp, au simțit că primesc mai mult de sumele achitate – mai multă calitate, mai multe servicii. Iar acest lucru se explică prin faptul că în multe hoteluri au fost finalizate investițiile în renovarea camerelor, spațiilor comune, restaurantelor, în vreme ce altele au fost renovate complet. Iar turiștii au fost mulțumiți de ceea ce au găsit la destinație, în hotelul ales pentru petrecerea vacanței, și au ajuns la concluzia că suma achitată a fost una corectă”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Preocuparea românilor pentru condiții de cazare bune se manifestă și în acest sezon estival, iar turiștii sunt dispuși să achite un tarif mai mare, dar să primească un pachet mai complex, cu mai multe facilități incluse și cu garanția unor standarde de calitate înalte. Printre criteriile importante în funcție de care iau decizia de rezervare a unui hotel se numără curățenia, iar la acest capitol, gradul de satisfacție în rândul celor care au efectuat deja sejurul la mare și au completat formularul de feedback este de aproape 9 față de media 8,40 în 2021.

În ceea ce privește serviciile primite, nivelul de satisfacție până în acest moment este punctat cu 8,56, în creștere ușoară față de anul trecut, când media a fost 8,19. Se remarcă o creștere și în privința poziționării: 9,15 în 2022 față de 8,96 în sezonul precedent.

Citeste si:
Angajații Microsoft din SUA vor putea să își ia oricâte zile libere...
Zile de concediu fără număr....

Și angajații din hoteluri și restaurante au primit un punctaj mai bun din partea turiștilor; astfel, personalul este notat cu o medie de 8,78 față de 8,55. În ceea ce privește dotările unităților de cazare, categorie care a declanșat cele mai multe nemulțumiri anul trecut în rândul turiștilor, se observă o creștere ușoară a gradului de satisfacție: 8,08 comparativ cu media de 7,75 în 2021.

Sursa Foto: Litoralulromânesc.ro

Analiza separată privind stațiunea Mamaia arată și aici o creștere a gradului de satisfacție raportat de turiști la toate categoriile: curățenie (media 8,82 în 2022 față de 8,34 în 2021), servicii (8,57 față de 8,08), poziționare (9,32 comparativ cu 9,09), personal (8,78 față de 8,51), dotări (media 8 în 2022 față de 7,56 anul trecut) și raport calitate-preț (8,55 comparativ cu 7,76).

Citeste si:
Grecia, în zona ROȘIE: când estimează grecii că se vor lovi de...
Grecia, în zona ROȘIE: când...

Sursa Foto: Litoralulromânesc.ro

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este retailer de vacanțe în stațiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turiști, cât și ca vânzări. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele. Touroperatorul este prezent pe piață din 2003.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri