7 Septembrie 2022

Tarom: Vom depune toate eforturile necesare pentru a-i ajuta pe cei afectați de suspendarea curselor Blue Air



Compania Tarom va depune toate eforturile necesare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor români afectaţi de suspendarea curselor Blue Air, a anunţat operatorul aerian naţional.

"În contextul actual legat de suspendarea zborurilor Companiei Blue Air, Tarom precizează că, deşi se află într-o perioadă cu un program de zbor foarte aglomerat şi un factor de încărcare care utilizează la maximum capacitatea de transport a aeronavelor, va depune toate eforturile necesare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor români afectaţi, care se află momentan blocaţi pe diverse aeroporturi din străinătate", susţin reprezentanţii companiei într-un comunicat remis Agerpres.

De asemenea, Tarom precizează că va suplimenta capacitatea de operare şi va introduce curse speciale în această perioadă.

"Vom analiza cu atenţie, şi ca de fiecare dată, vom face eforturi intense pentru a suplimenta capacitatea de operare şi a identifica soluţii de introducere a unor curse speciale în acest context dificil", transmit reprezentanţii companiei.

"Mai mulţi cetăţeni români au rămas blocaţi în mai multe aeroporturi şi, în acest sens, începând de aseară am luat decizia să intervenim pentru a sprijini cetăţenii români. Ei sunt clar afectaţi de suspendarea acestor zboruri", a declarat și premierul Nicolae Ciucă într-o conferință de presă.



Citeste si