Vânzările în regim de înscrieri timpurii pentru litoralul românesc în sezonul 2023 au crescut până la acest moment cu 15%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, conform datelor transmise de un tur-operator specializat exclusiv pe oferte turistice în România, transmite Agerpres.

"Tarifele hoteliere din acest sezon litoral vor fi cu 5%-10% mai mari faţă de anul trecut, sub nivelul ratei inflaţiei anuale de 16,45% din anul 2022. Astfel, tariful mediu de persoană/sejur pe litoral a crescut de la 1.100 lei în 2022 la 1.163 lei în 2023, în condiţiile în care durata medie a sejurului a rămas constantă, de 6 nopţi", susţin reprezentanţii Bibi Touroperator.

Astfel, cei care îşi vor face rezervări în această perioadă vor beneficia în continuare de reducerile de înscrieri timpurii cuprinse între 10 şi 50%. În acest fel costurile sejururilor estivale din acest an pot fi contractate din timp la preţuri similare sau chiar mai mici decât cele de anul trecut.

"După ce în timpul pandemiei de Covid-19 rezervările în regim de înscrieri timpurii scăzuseră puternic, în acest an vorbim de un trend crescător. Acest lucru ne arată că românii încep din nou să îşi planifice vacanţele din timp. (...) Pentru perioadele de vârf de sezon sunt mai multe hoteluri de pe litoral care se apropie deja de rezervarea întregii capacităţi. Vorbim de un semnal de încredere pentru litoralul românesc extrem de îmbucurător", a declarat Adrian Voican, preşedinte Bibi Group4Travel.

Cele mai cerute destinaţii turistice de până acum pentru sezonul litoral 2023 sunt Mamaia, Eforie Nord, Jupiter şi Neptun. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cele mai mari creşteri sunt înregistrate de Olimp, Saturn şi Eforie Nord.

În ce priveşte preţul sejururilor, în luna iunie în staţiunea Mamaia acestea pornesc de la 82 lei/persoană/noapte la hotel de 3 stele doar cazare şi 104 lei/persoană/noapte cazare la hotel de 2 stele, cu mic dejun inclus. Pentru vârful sezonului turistic, tarifele tot în Mamaia sunt de 135 lei/persoană/noapte la hotel de 2 stele, doar cazare, şi 225 lei/persoană/noapte cazare cu mic dejun la hotel de 4 stele.

La toate aceste preţuri, pe perioada Târgului Turistic al României (care va avea loc la Romexpo, Bucureşti, în perioada 23-25 februarie) se aplică suplimentar reduceri de până la 15%. Turiştii pot opta şi pentru plata cu vouchere de vacanţă emise în ultimele 12 luni.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri