30 Mai 2007

Wizz Air isi va mari flota cu patru noi aeronave Airbus A320

Compania aeriana Wizz Air a anuntat incheierea unui contract cu GE Comercial Aviation Services (GECAS) pentru inchirierea a patru aeronave Airbus A320, ce vor fi livrate in 2008, potrivit unui comunicat transmis de operatorul aerian.

Aceasta intelegere vine in completarea unui alt contract anuntat anterior de catre cele doua parti pentru alte patru aeronave A320 care vor fi livate anul viitor.

„Ne bucuram ca avem posibilitatea de a colabora cu GECAS din nou. Faptul ca GECAS a incheiat un nou contract cu Wizz Air nu face decat sa confirme increderea lor in viitorul companiei noastre. Livrarea noilor aeronave va contribui la implementarea planului nostru de dezvoltare in Europa Centrala si de Est”, a declarat directorul general Wizz Air, József Váradi.

Potrivit reprezentantilor Wizz Air, GECAS a cumparat aeronavele, apoi le-a inchiriat companiei low-cost, aeronavele fiind incluse in contractul de achizitie semnat de catre Wizz Air si Airbus Industries pentru 44 de aparate Airbus A320. Potrivit termenilor contractuali, GECAS va prelua dreptul de proprietate asupra aeronavelor ulterior livrarii acestora de catre Airbus, iar Wizz Air le va inchiria in sistem lease-back de la GECAS, pe o perioada de 11 ani. Aeronavele vor fi configurate pentru o singura clasa, cu 180 de locuri, la fel ca si restul aparatelor A320 detinute de Wizz Air.

Wizz Air ofera in prezent curse din Bucuresti si Targu Mures pe 11 rute. Compania opereaza 90 de zboruri din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Croatia, Slovenia si Romania catre 50 de destinatii europene. Flota Wizz Air este formata din 11 aeronave Airbus A320. In 2006, Wizz Air a transportat trei milioane de pasageri.

GE Commercial Aviation Services (GECAS) face parte din consortiul General Electric si este specializata in finantarea si leasingul aeronautic. GECAS detine o flota de 1.450 de aeronave pe care le inchiriaza unui numar de peste 230 linii aeriene din 70 de tari. in plus, GECAS gestioneaza alte 300 de aeronave pe care le pune la dispozitia altor tipuri de companii.



Citeste si