20 Mai 2023

Bulgarii pregătesc o aplicație online pentru plata șezlongurilor și a umbrelelor



Vara lui 2023 vine cu noutăți pentru cei care aleg litoralul bulgăresc. Vecinii bulgari au creat o soluție pentru ca turiștii să poată achita online șezlongurile și umbrelele folosite pe plajă.

Bulgaria introduce o aplicație online prin care turiști vor putea plăti pentru șezlonguri și umbrele. Aplicația va fi funcțională de la 1 iunie 2023.

”Din câte știu, aplicația va fi similară celor pentru rezervarea online a biletelor pentru stadioane sau filme. Soluția creată nu va oferi posibilitatea rezervării șezlongurilor, ci doar plata online a acestora”, a declarat Simeon Tsvetkov, reprezentant al Asociației pentru Dezvoltarea Managementului Activităților pe Plajă, notează Novinite.com.

Acesta a explicat faptul că măsura vine pentru a elimina temerile apărute în urma pandemiei privind contactul uman.

În plus, din ce în ce mai mulți turiști folosesc plata cu cardul sau prin aplicații online pentru diverse servicii, prin urmare și plajele trebuiau să se adapteze.

”Mai punem la socoteală și faptul că turiștii își calculează din ce în ce mai mult bugetul, iar online poate fi ușor de urmărit”, a mai spus Tsvetkov.

Prețurile pentru umbrele și șezlonguri vor varia de la cele mai mici, între 0,36 și 1,20 leva, până la cele mai mari, între 10 și 15 leva, în cele mai scumpe locuri de la malul Mării Negre.



Citeste si