Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria către Grecia și Turcia, precum și retur către România, în perioada 31 mai - 5 iunie 2023, că se preconizează înregistrarea unor timpi de așteptare ridicați la punctele de trecere a frontierelor (PTF) rutiere bulgare.

Se recomandă cetățenilor români să folosească toate punctele de frontieră și să se asigure că dețin combustibil, apă, alimente sufiente pentru astfel de situații.

De asemenea, cetățenilor români ce revin în România în data de 5 iunie 2023 li se recomandă să aibă în vedere posibilitatea măririi considerabile a timpilor de așteptare la trecerea prin punctul de frontieră Ruse, la taxa de pod, atunci când turiștii români revin în România și aleg să intre în țară prin PTF de la podul Giurgiu-Ruse.

Astfel, se recomandă ca turiștii români care aleg să revină în țară prin PTF Giurgiu-Ruse să pregătească, în prealabil, suma exactă pentru taxa de pod, și anume 2 (doi) euro (monede cu valoare nominală de 1 euro sau 2 euro) sau 4 (patru) leva, în acest mod putând fi scurtați considerabil timpii de așteptare la procesarea și eliberarea documentelor justificative tip chitanțe, facturi sau bonuri fiscale.

În acest context, este importantă informarea corectă, achiziționarea din timp a vinietelor electronice și achitarea conformă a taxelor de drum tip TOLL, pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare.

Firmelor românești de transport internațional de marfă sau pasageri, care tranzitează teritoriul bulgar în această perioadă, li se recomandă să întreprindă măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare și stabilirii programului de lucru al conducătorilor auto, prin luarea în considerare a unor timpi de așteptare considerabil măriți la trecerea frontierelor.

Pentru intrarea în România se recomandă folosirea și a celelorlalte puncte de trecere a frontierei situate la frontiera cu Republica Bulgaria, precum PTF Vidin - Calafat, PTF Kardam - Negru Vodă, PTF Oryahovo - Bechet (ferry), PTF Dobromir - Krushari (maximum 3,5 tone), PTF Kainardzha - Lipnița (maximum 3,5 tone), PTF Nikopol - Turnu Măgurele (ferry) și PTF Svishtov - Zimnicea (ferry), ultimele patru PTF cu program de funcționare în intervalul orar 08:00 - 20:00.

Recomandări MAE pentru a evita o vacanță cu probleme

În acest context, este subliniată importanța informării corecte a cetățenilor români, a achiziționării din timp a vinietelor electronice și a achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare. Informații suplimentare pot fi accesate astfel:

  1. cu privire la starea actuală a drumurilor: pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenției „Infrastructura Rutieră" - www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;
  2. cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL: pe site-ul www.bgtoll.bg;
  3. cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare: pe site-ul www.mvr.bg;
  4. cu privire la situația zborurilor pe aeroportul din Sofia: www.sofia-airport.eu;
  5. cu privire la starea vremii: pe site-ul www.weather.bg;
  6. cu privire la regimul vamal, la intrarea în Republica Bulgaria dinspre Republica Turcia: pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Republica Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției „Vămi" din Republica Bulgaria: www.customs.bg.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri