26 Iunie 2023

Vacanța ca o aventură. Locuri spectaculoase din lume unde poți să-ți consumi toată adrenalina vara asta



Pentru cei mai mulți oameni, vacanța înseamnă odihnă. Există însă și persoane pentru care vacanța, sau călătoria pur și simplu, înseamnă a împinge limitele până dincolo de ceea ce este omenește posibil. Sau, altfel spus, există persoane pentru care până și o simplă vacanță înseamnă un consum de adrenalină mai mare decât o săritură de pe cel mai înalt bungee jumping direct până în fundul oceanului. Acestora, reputatul ghid de călătorie Condé Nast Traveler le propune o serie de destinații unde să poată face imposibilul posibil chiar și într-o simplă vacanță.

Cu barca la cascadele Iguaz??

Cu barca la cascadele Iguazú

Acest sistem de cascade face alte căderi de apă similare de pe pământ să pălească pur și simplu prin comparație. Astfel, cascadele sunt formate din 270 de căderi de apă, situate pe o lungime de 2,7 km, având o înălțime variabilă între 82 și 62 de m. Iar dacă turiștii obișnuiți le pot admira, desigur, de la distanță, cei mai aventuroși pot încerca, variantă pe care celebrul ghid de călătorie Condé Nast Traveler o și recomandă, plimbarea cu barca chiar în proximitatea imenselor căderi de apă.

Sursă foto: Shutterstock / JDzacovsky


Zbor cu balonul deasupra Cappadociei

Zbor cu balonul deasupra Cappadociei

Relieful aparte din Cappadocia are drept cauză o serie de erupții vulcanice care au avut loc cu milioane de ani în urmă, stratul de cenușă vulcanică transformându-se ulterior într-o rocă denumită tuf. În timp, sub acțiunea vântului și a apei, această rocă a modelat formațiunile cu aspect ascuțit, numite fie "castele de bumbac", fie "hornuri de zână". Astfe, dacă zona este spectaculoasă în sine, totuși aceste creații ale naturii pot fi observate cel mai bine cu ajutorul panoramei de 360 de grade pe care o oferă zborul cu balonul cu aer cald.

Sursă foto: Shutterstock / Olena Tur


"V??n?toarea" de ghe?>ari ?(R)n Groenlanda

"Vânătoarea" de ghețari în Groenlanda

Groenlanda este o destinație mai scumpă decât altele, la care este mai dificil de ajuns, cu atât mai mult cu cât nu este o zonă în care turiștii să fie prezenți la fel de mult precum în alte locuri. Dar efortul merită cu siguranță, promite reputatul ghid de călătorie Condé Nast Traveler, mai ales atunci când te poți apropia la mică distanță de ghețarii prezenți în zonă, unii dintre ei având o vechime de sute de ani, dacă nu mai mult.

Sursă foto: Shutterstock / vladivlad


C?dere liber? peste Dubai la aproape 200 km/h

Cădere liberă peste Dubai la aproape 200 km/h

Una este să vizitezi Dubaiul ca simplu turist, vizitând mall-urile și admirând zgârie-norii și cu totul altceva să sari cu parașuta deasupra lui. Încearcă să-ți imaginezi că, dacă vârful lui Burj Khalifa este la peste 800 de metri înălțime, înălțimea de la care vei sări tu, totuși, este mult mai mare. Iar asta la o viteză mult mai mare decât cea cu care te transportă la parter lifturile celei mai înalte clădiri din lume.

Sursă foto: Shutterstock / ViktorKozlov


??noat? cu marii rechini albi ?(R)n Africa de Sud

Înoată cu marii rechini albi în Africa de Sud

Una este să te scufunzi cu costumul de scafandru și cu totul alta într-o cușcă, printre gratiile căreia să admiri un rechin uriaș. În cea de a doua situație, îți trebuie pur și simplu o doză de curaj în plus față de oamenii obișnuiți, dar asta nu înseamnă că nu există oameni care să facă acest lucru. Astfel, cel mai cunoscut oraș din Africa de Sud pentru acest gen de scufundări este Gansbaai, iar compania care le pune în practică se numește Marine Dynamics.

Sursă foto: Shutterstock / VisionDive


Te dai cu placa pe un vulcan activ din Nicaragua

Te dai cu placa pe un vulcan activ din Nicaragua

Dacă filmele de acțiune sunt preferatele tale, iar uneori îți place să continui acțiunea și în viața reală, atunci vulcanul Cerro Negro din Nicaragua, înalt de peste 700 de metri, ar trebui să-ți consume adrenalina în exces. Astfel, aici se practică datul cu placa, o placă ce amintește, totuși, de o sanie, și cu ajutorul căreia turiștii amatori de senzații tari se pot da la vale, efectiv, pe latura vuclanului. Un vulcan activ, să ne aducem aminte, despre care nimeni nu știe când și în ce fel poate începe să împroaște lavă.

Sursă foto: Shutterstock / Matyas Rehak


Camping ?(R)n Antarctica

Camping în Antarctica

Antarctica este destinația finală atunci când vine vorba despre călătoria ca aventură, dar, dacă reușești să ajungi până aici, poți avea în sfârșit garanția că nu mulți alți oameni au sosit în același loc cu tine. Concret, însă, în ceea ce privește pașii efectivi ai călătoriei, Condé Nast Traveler spune că, din momentul în care ai ajuns în Punta Arenas, Chile, compania Antarctic Logistics & Expeditions te va duce într-o expediție de trei zile pentru schi și cățărări în Antarctica, în acest pachet fiind inclusă și o noapte de odihnă la Polul Sud.

Sursă foto: Shutterstock / Sergey Tarasenko




Citeste si