22 Februarie 2024

Toate magazinele de pe aeroportul Otopeni se închid pentru aproape o lună, din cauza încetării contractelor



Serviciile comerciale tip duty-paid şi conexe din Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti sunt suspendate pentru aproximativ 30 de zile, ca urmare a încetării contractului de asociere pentru spaţiile duty-paid din aeroport, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

"Această perioadă este necesară pentru parcurgerea tuturor etapelor obligatorii în astfel de situaţii, cum ar fi efectuarea operaţiunilor de inventariere, predare-primire etc. dar şi pentru pregătirea spaţiilor comerciale pentru funcţionarea conform noului contract de închiriere, încheiat, în urma unei proceduri transparente de licitaţie, cu societatea Lagardere Travel Retail România. Atât CNAB, cât şi partenerii contractuali vor depune toate eforturile necesare pentru a scurta perioada de indisponibilitate a acestor servicii", afirmă CNAB.

Saloanele nu vor fi afectate. Zona food va fi afectată parțial, deoarece unele cafenele și restaurante își vor schimba chiriașii, deci vor fi remanajate. O mare parte vor rămâne însă deschise.



Citeste si