GALERIE FOTO | Top 5 destinații exotice care te vor ajuta să uiți de frig

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Gallery Vezi Galeria (16)

GALERIE FOTO | Top 5 destinații exotice care te vor ajuta să uiți de frig

Cuprins Articol:

Când temperaturile scad și cerul gri devine o constantă la noi în țară, gândul la o evadare într-o destinație exotică și însorită poate deveni din ce în ce mai tentant. Din fericire, există numeroase opțiuni pentru a scăpa de frigul și vremea mohorâtă, iar o vacanță într-o destinație exotică ne oferă prilejul de a ne bucura de soare, plaje superbe și experiențe culturale unice.

Madeira

Madeira este o insulă portugheză situată în Oceanul Atlantic, un adevărat paradis pentru iubitorii naturii și ai aventurii. Cunoscută sub numele de "Insula Eternei Primăveri", Madeira este renumită datorită peisajelor sale spectaculoase și vegetației luxuriante.

Insula oferă o varietate de activități pentru toate gusturile, dar în special pentru cei activi și care caută aventuri. Drumeții pe celebrele "levadas" - canale de irigație care străbat insula - te vor purta prin păduri dense și vei putea vedea oceanul dintr-o poziție mai înaltă. Levada do Caldeirão Verde, una dintre cele mai populare - dar și dificile - opțiuni de drumeție, te va conduce către o cascadă spectaculoasă.

Climatul blând face Madeira o destinație ideală pentru cei care vor să scape de frigul iernii, oferind condiții perfecte pentru activități în aer liber în orice sezon.

Comparativ cu alte destinații exotice, Madeira oferă un raport calitate-preț bun pentru o destinație exotică, fiind poate una din cele mai ieftine opțiuni din această listă. Prețurile pentru mâncare și activități sunt moderate, făcând din Madeira o alegere accesibilă pentru o vacanță exotică. Un sejur de 7 nopți pe insulă poate costa între 650 și 930 de euro prin Karpaten, sau 850 și 990 de euro prin Eturia.

Insulele Canare

Arhipelagul Insulelor Canare, aparținând Spaniei, este situat în largul coastei de nord-vest a Africii, și conține mai multe insule despre care am auzit cu toții:

  • Tenerife
  • Gran Canaria
  • La Palma
  • Lanzarote
  • Fuerteventura și altele

Plajele cu nisip negru vulcanic sunt una dintre atracțiile principale ale insulelor. Mai mult de atât, dacă ai o condiție fizică bună, drumețiile în parcurile naționale precum Teide în Tenerife (aici poți urca cu gondola până aproape de vârful muntelui) sau Timanfaya în Lanzarote sunt o idee bună dacă vrei să explorezi cratere vulcanice sau doar să te bucuri de natură.

Dacă mergi în Tenerife în luna Februarie vei putea prinde Carnavalul, un eveniment foarte cunoscut (al doilea cel mai mare carnalval din lume, după cel din Rio de Janeiro). Ține cont că prețurile sunt destul de ridicate până la sfârșitul carnavalului în martie.

Insulele Canare se bucură de un climat cu temperaturi blânde și zile însorite pe tot parcursul anului. Verile sunt calde, dar nu sufocante, cu temperaturi medii în jur de 24-28°C, în timp ce iernile sunt blânde, cu temperaturi rareoeri sub 18°C. Acest climat face din Insulele Canare o destinație perfectă pentru a scăpa de iarna aspră din România.

Una dintre marile avantaje ale Insulelor Canare este accesibilitatea lor. Cu numeroase zboruri directe chiar și din România, insulele sunt la doar câteva ore distanță - fără timp pierdut cu escale. În plus, fiind o destinație populară, vei putea găsi o gamă largă de pachete turistice la prețuri destul de avantajoase, de la apartamente self-catering până la resorturi all-inclusive de lux care pot ajunge în jur de 900-1.200 de euro.

De exemplu, Eximtur oferă pachete de 7 nopți la prețuri cuprinse între 1.300 și 1.700 de euro per cameră pentru doi adulți, iar la Karpaten, prețurile pentru sejururi similare încep de la 560 de euro per persoană.

Thailanda

Thailanda, supranumită "Țara Zâmbetelor", este o destinație care oferă o experiență completă - de la jungla densă din nord până la plajele tropicale din sud, trecând prin temple budiste impresionante și o cultură vibrantă.

Diversitatea Thailandei se reflectă în multitudinea de activități disponibile. În capitală puteți vizita templele Wat Pho și Wat Arun (pe care te poți urca), sau Marele Palat, care obișnuia să fie reședința oficială a monarhiei (dar acum este deschis publicului). Phuket este altă opțiune destul de populară printre turiști, în special celor care vor relaxare, plajă, sau chiar să petreacă.

Perioada ideală pentru a vizita Thailanda coincide cu sezonul rece din România (noiembrie-aprilie). În aceste luni, vremea în Thailanda este uscată și însorită, cu temperaturi perfecte pentru plajă și explorare. Temperaturile variază între 25-35°C, și sunt evadarea perfectă din frigul iernii.

Deși distanța până în Thailanda este considerabilă, costurile odată ajuns acolo sunt moderate - zborul este mai scump. Vei găsi opțiuni pentru toate bugetele, de la hosteluri ieftine pentru backpackeri până la resorturi de lux. Mâncarea locală este delicioasă și accesibilă, iar transportul în interiorul țării este eficient și relativ ieftin.

Prin Eturia, poți vizita Bangkok și Phuket într-un circuit de 8 nopți la 1450 de euro de persoană, iar prin Karpaten cel mai ieftin sejur de 7 nopți este 900 de euro.

Zanzibar

Zanzibar, o insulă parte din Tanzania, este un paradis tropical situat în Oceanul Indian. Cu plajele sale de un alb imaculat, apele turcoaz și o cultură vibrantă influențată de tradițiile africane, arabe și indiene, Zanzibar oferă o experiență exotică de neuitat.

Activitățile în Zanzibar se concentrează în jurul mării și a culturii locale: snorkelingul și scufundările sunt populare datorită recifelor de corali și a vieții marine pe care le poți vedea. Puteți face un tur al plantațiilor de condimente pentru a descoperi de ce Zanzibar este cunoscută și sub numele de "Insula Mirodeniilor". Stone Town, centrul istoric al capitalei, este un ca un labirint cu străduțe înguste și clădiri cu influențe arabe.

Zanzibar se bucură de o climă tropicală, cu temperaturi calde pe tot parcursul anului. Cele mai bune perioade pentru vizită sunt în timpul sezonului uscat, care se întinde din iunie până în octombrie și din decembrie până în februarie. În aceste luni, temperaturile oscilează în jurul valorii de 30°C, iar ploile sunt rare.

Zanzibar este o destinație îndepărtată, din acest motiv zborurile sunt mai scumpe. Dar la fel ca Thailanda, odată ajuns pe insulă, vei găsi opțiuni de cazare pentru toate buzunarele, de la pensiuni simple până la resorturi de lux pe plajă. Prețurile pentru mâncare și activități sunt moderate, făcând din Zanzibar o opțiune mai accesibilă decât alte destinații exotice din Africa.

Prețurile unui pachet pentru două persoane pentru 7 nopți prin Eximtur încep de la 2500 euro, iar prin Karpaten prețurile încep de la 930 de euro de persoană.

Kenya

Kenya, bijuteria Africii de Est, oferă o diversitate remarcabilă de experiențe pentru călători, combinând perfect viața urbană, aventura safari-ului și relaxarea pe plajele tropicale. Dacă vrei să vizitezi cât mai multe, începe călătoria în Nairobi, capitala Kenyey, unde poți vizita unicul Parc Național Nairobi, hrăni girafele la Giraffe Centre și explora arta locală în galeriile din cartierul Karen.

Pentru o experiență completă, te poți îndrepta și spre arhipelagul Lamu, unde vă puteți relaxa pe plaje cu nisip alb, explora orașul vechi Lamu, patrimoniu UNESCO, și vă puteți bucura de cultura swahili unică.

Clima variază de la moderată în Nairobi la tropicală în Lamu, oferind condiții ideale în lunile uscate (iunie-octombrie și ianuarie-februarie). Un sejur în Kenya poate ajunge în jur de 1500-1800 euro, fără safari inclus. Eturia oferă un sejur de 9 zile în 4 locații din Kenya (circuitul include și safari) la 2000 de euro.

Personalizate pentru tine