20 Mai 2005

Investitori italieni, interesati sa amenajeze statiuni turistice

Un grup de oameni de afaceri si reprezentanti ai administratiei locale din regiunea italiana Trento analizeaza posibilitatea de a investi 600-700 milioane de euro in zona montana a judetului Cluj, in sectorul turistic.

"Suntem interesati de o colaborare care vizeaza atat refacerea drumurilor de munte, cat si dezvoltarea unor statiuni unde sa fie practicat schiul. Ar fi vorba, in mare, de investitii cifrate la 600-700 de milioane de euro", a declarat, marti, presedintele Consiliului Judetean Cluj, Marius Nicoara. La randul sau, presedintele Agentiei de Dezvoltare din regiunea Trento, Corrado Fedrizzi, a precizat ca pentru finalizarea acestui proiect ar putea fi atrase si finantari ale unor institutii europene, pe langa sursele investitorilor italieni.

"Trebuie sa vedem care fonduri europene pot fi activate pentru aceasta investitie, apoi numarul de turisti pe care putem conta si in cat timp se poate amortiza investitia", a afirmat Fedrizzi. Delegatia italiana se afla in vizita in zona Muntilor Apuseni pentru a identifica cele mai bune amplasamente pentru dezvoltarea unor statiuni turistice. Printre localitatile incluse in traseu se numara Rasca, Maguri-Racatau, Marisel si statiunea Belis-Fantanele.



Citeste si