3 Iulie 2008

Wizz Air creste frecventa zborurilor pe ruta Bucuresti – Milano

Wizz Air creste frecventa zborurilor pe ruta Bucuresti – Milano Bergamo, ca urmare a cererii crescute din partea pasagerilor.

Incepand cu 26 octombrie, Wizz Air va opera curse zilnice pe ruta ce leaga capitala Romaniei de metropola italiana. In prezent, compania opereaza patru zboruri pe saptamana pe ruta Bucuresti – Milano.

Wizz Air opereaza curse catre Milano atat din Bucuresti, cat si din Cluj-Napoca, cele doua baze operationale ale companiei in Romania. Primul zbor Wizz Air Bucuresti – Milano a fost operat pe 28 februarie 2008, in timp ce prima cursa pe ruta Cluj – Milano a fost efectuata pe 15 mai.

Pretul biletului pentru o calatorie porneste de la 104 RON, cu toate taxele incluse. Biletele pot fi achizitionate de pe site-ul companiei sau apeland call-center-ul Wizz Air.

Wizz Air utilizeaza o flota tanara de aeronave Airbus A320, din 8 baze, pe aproximativ 100 de rute. Compania opereaza zboruri din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Croatia, Ucraina si Romania catre numeroase destinatii din Europa. In 2007, Wizz Air a transportat 4,2 milioane de pasageri.



Citeste si