4 August 2008

Profitul British Airways, afectat de scumpirea record a carburantilor

Pretul ridicat al carburantilor este motivul scaderii accentuate a profitului din primul trimestrul al British Airways, au afirmat oficialii companiei, care au spus ca industria aeriana se confrunta cu cel mai dur mediu de afaceri inregistrat vreodata.

British Airways a raportat un profit inainte de impozitare de 37 milioane de lire sterline (73,3 milioane dolari) in perioada aprilie-iunie, in scadere cu 88% comparativ cu 298 milioane lire sterline, reprezentand castigul companiei aeriene din perioada echivalenta a anului trecut, potrivit paginii de internet a BBC, citata de NewsIn.

British Airways a mai anuntat ca isi reduce zborurile cu 3% la iarna, ca sa isi diminueze costurile. La inceputul saptamanii, compania anuntase ca poarta discutii pentru o fuziune cu reprezentantii operatorului spaniol Iberia.
Reprezentantii British Airways au spus ca se asteapta la o factura de combustibil de 3 miliarde lire sterline pentru cele 12 luni terminate in martie, ceea ce echivaleaza cu 8 milioane lire sterline pe zi. Cu toate acestea, oficialii companiei au reiterat ca "sunt bine pregatiti" in ceea ce priveste controlul costurilor.

"Pretul fara precedent al petrolului, incetinirea cresterii economice si scaderea increderii consumatorilor sunt o combinatie de factori care a dus la profituri semnificativ mai mici in primul trimestru", a declarat directorul executiv al British Airways, Willie Walsh.

Directorul executiv al companiei aeriene a adaugat ca British Airways a reusit sa compenseze unele dintre costurile combustibilului, ceea ce a limitat efectul facturilor in crestere, desi acestea au urcat, totusi, cu 49%.

Reducerea zborurilor din timpul iernii nu va "compromite reteaua" British Airways, a mai spus Walsh. Seful British Airways a adaugat ca fuziunea propusa cu Iberia va dura luni intregi inainte de a fi gata, iar propunerea este una pozitiva pentru compania aeriana britanica, deoarece i-ar permite sa faca reduceri de costuri.



Citeste si