31 August 2005

Constructia blocurilor private - cea mai buna afacere a momentului

Piata imobiliara autohtona este intr-o continua miscare, drept care afacerile profitabile se pot schimba aproape de la o zi la alta. Daca pana mai ieri, anumite terenuri agricole au fost la mare cautare, in acest moment, investitorii isi indrepta atentia si isi directioneaza banii spre constructia blocurilor private. Numai in Timisoara, spre exemplu, aceasta tendinta s-a conturat semnificativ in ultima perioada, cand cererea de certificate de urbanism pentru constructia de blocuri private a inregistrat o crestere fara precedent in ultimii 15 ani. "Exista deja multe certificate de urbanism pentru astfel de constructii.

Exista in jur de 300-400 sute de apartamente care vor fi construite in blocuri noi. Sunt in mai multe zone ale orasului, acolo unde exista utilitati precum apa, canalizare, gaze si parcare. Ca noutate, pe piata imobiliara este una din cele mai bune afaceri, iar cererea de terenuri pentru constructia de case este la acest moment foarte mare", a declarat, recent, directorul Directiei Urbanism din cadrul Primariei Timisoara, arhitectul Radu Radoslav. Potrivit acestuia, este vorba despre constructii cu trei, cinci sau sapte niveluri. Pretul unui astfel de apartament cu toate utilitatile poate fi insa putin mai mare decat cel la care sunt tranzactionate la acest moment apartamentele in blocurile vechi din Timisoara. Pentru o garsoniera situata in aceasta zona a tarii, agentii imobiliari cer in prezent preturi ce variaza intre 25.000 si 32.000 de euro, iar pentru un apartament cu doua camere, preturile se situeaza intre 35.000 de euro si pot depasi chiar si 50.000 de euro, daca locuinta este situata in una dintre zonele centrale.

Apartamentele timisorene cu trei camere au valori cuprinse intre 38.000 de euro si 60.000-70.000 de euro, diferenta fiind data tot de zona in care se situeaza. Ca si in alte zone ale tarii, timisorenii cu venituri medii si mici au dificultati in ceea ce priveste achizitionarea unei locuinte. Potrivit directorului Directiei Urbanism, acestia primesc vesti bune, intrucat exista deja investitori interesati de construtia de locuinte destinate persoanelor cu venituri medii spre mici.



Citeste si