18 Mai 2009

Investitie de 25,8 mil. euro in noul terminal de plecari al aeroportului Cluj-Napoca



Premierul Emil Boc si ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au inaugurat noul terminal de plecari al Aeroportului International din Cluj-Napoca, investitie de 25,8 de milioane de euro.
"Avem azi, la Cluj, unul dintre cele mai moderne aeroporturi din Europa si avem, de azi incepand, un standard national la care sa ne raportam, Bucurestiul si alte orase din Romania au de azi standarde de calitate la care sa se raporteze. Acest aeroport are deja incluse facilitatile Schengen", a afirmat premierul, adaugand ca si celelalte aeroporturi din Romania vor avea aceste facilitati pana in 2011.

La randul sau, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a afirmat ca, in foarte scurt timp, aeroportul din Cluj va deveni al doilea ca importanta din tara. "Sunt convins ca, la ora actuala, aeroportul dumneavoastra e in mod evident o referinta. As vrea sa fac in fata dumneavoastra un fel de prorocire si sa va spun ca, in mod sigur, intr-un interval nu foarte lung, dupa aeroportul de la Bucuresti, aeroportul Cluj va fi numarul doi si va avea o dezvoltare importanta in primul si in primul rand pentru ca este situat intr-un loc unde va aduna trafic", a declarat Berceanu, citat de NewsIn.

Noul terminal de plecari reprezinta o investitie de 25,8 de milioane de euro a CJ Cluj, are o suprafata de 16.000 de metri patrati si o capacitate de procesare a 750 de pasageri pe ora, respectiv 1,5 milioane de pasageri pe an. Constructia a fost finalizata in mai putin de doi ani.

Potrivit directorului general al aeorportului, de aici, municipiul este conectat pe calea aerului la 26 de orase si 15 destinatii turistice, acesta adaugand ca inaugurarea noului terminal de plecari va asigura extinderea listei companiilor aeriene cu care colaboreaza institutia clujeana.

Premierul a mai afirmat, vineri, in cadrul ceremoniei de inaugurare, ca alaturi de investitia de la aeroport, Guvernul sprijina infrastructura din Cluj-Napoca cu tronsonul Turda-Gilau si cu centura de ocolire a municipiului, Valcele-Apahida, care va fi finalizata pana in anul viitor.




Citeste si