13 Mai 2010

Insolventa agentiei de turism Perfect Tour, suspendata provizoriu



Curtea de Apel Bucuresti a dispus, marti, suspendarea provizorie a procedurii de insolventa a agentiei de turism Perfect Tour, potrivit casei de avocatura Bostina si Asociatii, care a reprezentat agentia in proces.
"Pronuntarea suspendarii provizorii va avea drept efect oprirea temporara a oricaror acte de procedura efectuate de administratorul judiciar pana la solutionarea de catre instanta a cererii de suspendare formulate in cadrul recursului", a declarat coordonatorul departamentului de litigii si executari silite din cadrul casei de avocatura Bostina si Asociatii, Bogdan Paraschiv, potrivit NewsIn.

Procedura insolventei a fost deschisa de Tribunalul Bucuresti la 20 aprilie 2010 la cererea dezvoltatorului imobiliar Bob Development SRL, care a reclamat in instanta o creanta de circa 90.000 euro, ca urmare a unor disensiuni legate de executia unui contract de inchiriere.

Tribunalul Bucuresti-Sectia a VII-a Comerciala urmeaza sa redacteze sentinta de deschidere a procedurii insolventei, dupa care dosarul va fi inaintat Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a V-a Comerciala, care va fixa termenul de judecata a cererii de recurs si a cererii de suspendare a sentintei atacate.

Perfect Tour are peste 100 de angajati in cele 11 puncte de lucru din tara, iar cifra sa de afaceri s-a cifrat la 35,63 milioane lei in 2007, respectiv la 90,66 milioane lei in 2008.



Citeste si