13 Decembrie 2010

Elena Udrea: Viitorul este al agentiilor de turism ce investesc in dezvoltarea vanzarilor online



Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a declarat ca isi cumpara biletele pentru vacante online, de pe site-urile agentiilor de turism, si apreciaza ca viitorul le apartine tour-operatorilor care vor investi in dezvoltarea vanzarilor pe internet, potrivit Mediafax.

"Personal, din cauza timpului limitat pe care il am la dispozitie, prefer sa cumpar pachete de vacanta de pe site-urile agentiilor de turism, in loc sa ma deplasez pana la agentie", a spus Udrea.

Ea a adaugat ca viitorul apartine agentiilor de turism care vor investi in dezvoltarea vanzarilor pe internet.
"Nu cred ca noile mijloace de comunicare inseamna eliminarea agentiilor de turism. Cred, insa, ca internetul va modifica modul in care agentiile fac business", a afirmat Udrea.

Presedintele ANAT, Corina Martin, a spus ca cele mai multe dintre agentiile de turism detin unul sau mai multe site-uri de rezervari online.

"Incidente precum cele create de norul de cenusa vulcanica sau intreruperile de trafic aerian care blocheaza pasagerii pe aeroporturi au dovedit ca toti pasagerii care aveau bilete de avion rezervate prin agentii de turism au fost asistati de acestea si rerutati pe alte curse, spre deosebire de cei care au rezervat direct de la companiile aeriene, care nu au putut contacta compania", a adaugat Martin.

Ea a aratat ca circuitele, excursiile de grup sau cu chartere si ofertele speciale pot fi accesate exclusiv prin agentiile de turism.

Afla aici ce spune Udrea despre birourile de promovare turistica.



Citeste si