Ce modificări se produc la nivelul cauciucurilor în timpul caniculei
Principalele riscuri nu vin doar din căldură, ci mai ales din combinația dintre temperaturi extreme, presiune incorectă, uzură, supraîncărcare și viteză susținută, arată datele Bridgestone. În astfel de condiții, verificările simple, făcute înainte de drum, pot face diferența între o călătorie sigură și o defecțiune care putea fi prevenită.
Pe măsură ce temperatura de funcționare crește, materialele din structura anvelopei - cauciuc, oțel, straturi textile și aer - sunt supuse unor solicitări mecanice mai mari. Anvelopele moderne sunt proiectate pentru condiții dificile, însă performanța lor depinde direct de starea tehnică și de întreținerea corectă.
Care sunt principalele modificări
- Presiunea internă crește. Aerul din anvelopă se dilată la temperaturi ridicate. O presiune incorectă poate modifica suprafața de contact cu șoseaua și poate afecta aderența și stabilitatea mașinii.
- Aderența și eficiența frânării pot scădea. O anvelopă uzată, deteriorată sau utilizată la o presiune nepotrivită poate răspunde mai slab la frânări de urgență și schimbări bruște de direcție.
- Uzura se poate accelera. Căldura influențează proprietățile cauciucului, iar drumurile lungi și vitezele ridicate pot intensifica uzura benzii de rulare.
- Riscul unei defecțiuni structurale crește. Temperaturile extreme, combinate cu subumflarea, supraîncărcarea, viteza susținută sau deteriorări nedetectate, pot favoriza explozii ori delaminarea benzii de rulare.
Cum verifici starea cauciucurilor înaintea unui drum pe timpul verii
În timpul verii, cei mai mulți aleg să plece în vacanță și sunt destui cei care fac aceste drumuri lungi cu mașina personală. În acest context, este important ca anvelopele să fie verificate cu mare atenție pentru că, la finele zilei, singura legătură dintre șosea și mașină sunt anvelopele. Dacă acestea nu sunt în stare bună sau nu performează în parametrii producătorului, atunci pot apărea situații nedorite.
Cinci lucruri pe care trebuie să le verifici înainte de a pleca la drum
- Verifică presiunea la rece. Măsoară presiunea cel puțin o dată pe lună și înaintea fiecărei călătorii lungi, când anvelopele sunt reci, și respectă valorile indicate de producătorul automobilului. Nu reduce presiunea doar pentru că aceasta pare mai mare după rulare.
- Controlează vizual anvelopele. Urmărește uzura neuniformă, tăieturile, crăpăturile, deformările sau semnele de îmbătrânire. Vibrațiile în volan ori tendința mașinii de a trage într-o parte pot indica nevoia verificării geometriei sau echilibrării.
- Nu supraîncărca mașina. Greutatea suplimentară crește temperatura de funcționare și uzura anvelopelor, mărește distanța de frânare și poate duce la un consum mai mare de combustibil.
- Redu viteza în perioadele foarte calde. Viteza ridicată solicită suplimentar anvelopele. Pe drumurile lungi, mai ales la orele de vârf ale caniculei, un ritm moderat reduce acumularea de căldură și solicitarea mecanică.
- Parchează la umbră atunci când ai ocazia. Pe lângă reducerea temperaturii din habitaclu, această măsură limitează expunerea îndelungată a anvelopelor la temperaturi extreme.
De ce este important să ai anvelopele potrivite în timpul verii și cum verifici roata de rezervă
Cum am spus și la început, sunt și șoferi care aleg să meargă tot anul cu anvelope all-season sau, ceva ce nu este recomandat, să păstreze anvelopele de iarnă și în timpul sezonului cald, pentru a evita aglomerația de la vulcanizări care se produce în preajma primelor ninsori. Acest comportament te poate pune în pericol, dacă vorbim de anvelopele de iarnă, dar trebuie urmărite recomandările producătorilor și în cazul celor all-season, care au la rândul lor o anumită plajă de temperaturi optime de funcționare.
Anvelopele de iarnă utilizate vara se încălzesc mai rapid, se uzează accelerat și pot crește distanța de frânare. Motivul din spatele acestei realități este simplu. Compoziția pneului de iarnă este diferită de cea a cauciucului de vară. Vorbim de o compoziție mai moale la cauciucul de iarnă, tocmai pentru a permite încălzirea sa mai rapidă în contextul temperaturilor scăzute de iarnă.
Acest beneficiu la temperaturi joase devine un „inamic” pe caniculă, doarece cauciucul se supraîncălzește pe asfaltul fierbinte și asta duce la uzură prematură și, în plus, la un consum mai ridicat de carburant. În plus, se uzează adâncimea profilului, care este mai mare la un cauciuc de iarnă sau unul all-season, tocmai pentru că sunt proiectate pentru a evacua mai bine apa sau zăpada.
Dacă vorbim despre adâncimea profilului, acesta trebuie verificat indiferent de anvelopele folosite. Un profil uzat reduce aderența și capacitatea anvelopei de a evacua apa în timpul ploilor torențiale de vară. Limita legală în România este de 1,6 mm, însă specialiștii recomandă înlocuirea anvelopelor de vară înainte ca profilul să ajungă la aproximativ 3-4 mm.
În plus, chiar dacă profilul pare încă suficient, cauciucul îmbătrânește în timp și își pierde din proprietăți. Data fabricației este inscripționată pe flancul anvelopei prin codul DOT. După mai mulți ani de utilizare, este recomandată o evaluare atentă a stării pneurilor, chiar dacă acestea au fost folosite puțin.
În fine, este bine să verifici și roata de rezervă, dacă mașina ta este echipată cu așa ceva. Alternativ, verifică dacă space-saver-ul este în regulă sau dacă, la mașinile și mai noi, kitul de umplere al anvelopei este complet și funcțional. Mulți află că roata de rezervă este dezumflată abia în momentul în care au nevoie de ea. De aceea, presiunea acesteia ar trebui verificată periodic, împreună cu existența cricului, a cheii de roți și a triunghiului de avertizare, obligatoriu din punct de vedere legal dacă ai nevoie să schimbi roata la marginea drumului și în cazul în care te verifică Poliția Rutieră - caz în care ar fi bine să găsească și trusa de prim-ajutor.