Cândva, toți marii producători se „duelau” în prototipuri la marile saloane ale lumii, de la Detroit și până la Geneva și de la Tokyo până la Torino, Paris sau Frankfurt. Acum, însă, trăim într-o lume mult mai pragmatică, după cum a dat de înțeles și șeful mărcii Renault, Fabrice Cambolive, întrebat de jurnaliști în timpul unei sesiuni Q&A despre viitorul conceptului Renault 8 Gordini.
„După cum știți, în ultimii ani, majoritatea conceptelor pe care le-am prezentat au devenit modele de serie”, a spus acesta, făcând referire și la prototipul Renault E-Space, dezvăluit de asemenea în premieră în capitala Franței. Deși aflate la capete opuse ale spectrului, ambele concepte sunt, pentru moment, doar „studii” de design, dar realitatea este că majoritatea modelelor unicat de astăzi nu mai reprezintă simple tumbe de design, ci ele indică modul în care va evolua design-ul unei mărci și linia pe care va păși viitoarea generație a unui model sau o întreagă gamă.
De aceea, a fost interesant să vedem cum nu doar Renault, ci și Stellantis (prin brandul Fiat) par că verifică pulsul segmentului MPV-urilor, cândva înfloritor în Europa. De asemenea, hot hatch-urile și coupe-urile au și ele un viitor dacă este sperăm că Peugeot va transforma în mașini reale, de serie, conceptele E-T16 și RCZ Vision. Rămâne de văzut, însă, câte dintre aceste mașini vor putea fi achiziționate în anii următori, mai ales că mărcile chinezești nu prea mai aduc concepte la saloanele europene, ci propun direct modele de serie.
Alfa Romeo Cuorerosso

Alfa Romeo anunța, înainte de salon, că va dezvălui un concept care prefațează un model pe care „și-l doresc” toți fanii Alfa Romeo. Ceea ce ne-a fost dat să vedem se numește Cuorerosso și, în ciuda înălțimii minimale, vorbim despre o mașină cu patru uși și 2+2 locuri, cam la fel de lungă ca o Giulia Quadrifoglio și - surpriză - cu un tren de rulare similare.
Sub caroseria ce nu pare a avea vreo linie dreaptă, Cuorerosso ascunde motorul V6, dar agregatul de 2.900 cmc twin-turbo este acum hibridizat, iar tracțiunea este integrală. Interiorul este futurist, iar modul de deschidere al ușilor ne amintește de Mazda RX-8. Este aproape sigur că, în forma actuală, Cuorerosso nu va ajunge în showroom-uri, dar mașina arată intenția mărcii din Arese să continue să ofere berline rapide ȘI termice în următorii ani, iar forma ne poate face să sperăm că un nou Alfa în două portiere mai poate să devină realitate.
Alpine Vision A310 și A110

Alpine pregătește noua versiune electrică a lui A110, după ce a scos din producție versiunea termică. În ciuda mesajelor vagi ale constructorului, care sugerau că un concept ce va prefața noul A110 va fi adus la salon, producătorul francez de modele sport a surprins cu altceva: un concept bazat pe ideea modernizării lui A310, un coupe cu două uși și limbaj estetic angular lansat în anii '70, ca urmaș al lui A110 cel original.
Ca și R8 Gordini de mai jos, Renault nu (prea) intenționează să facă această mașină în serie, nici măcar una mică, deși conceptul arată absolut fantastic din orice unghi: de la nasul ascuțit cu faruri semi-escamotabile și până la voluptoasele aripi ce parcă se umflă pentru a face loc aripilor, la ambele capete. Oficial, mașina utilizează arhitectura electrică Alpine Performance Platform (APP), aceeași care a fost dezvoltată pentru noul A110 - prezentat în formă sculpturală - dar și Renault-ul R5 Turbo 3E, care a fost prezent din nou și va ajunge la clienți abia pe finalul lui 2027.
Citroen 2CV și 2CV Fourgonnette

CEO-ul Citroen, Xavier Chardon, a declarat că noul 2CV are „exact același scop” ca predecesorul său din Franța postbelică: să ofere un mijloc de transport accesibil maselor. Modelul va fi construit în Italia, iar prețurile ar urma să pornească de la mai puțin de 18.000 de euro. Va trebui însă să mai așteptăm: mașina prezentată la salonul din acest an este un concept, iar versiunea de serie este așteptată la Salonul Auto de la Paris din 2028, când se vor împlini 80 de ani de la debutul originalului 2CV.

Totodată, avem vești bune pentru proprietarii de food truck-uri, întrucât Citroen sugerează că pregătește și o versiune utilitară a noului 2CV retro-chic. În opinia noastră, reinterpretarea modernă a lui 2CV nu este la fel de reușită ca Renault 5, însă varianta Fourgonnette arată mult mai bine. Prețul este însă marea întrebare: dacă Citroen va reuși într-adevăr să vândă furgoneta cu mai puțin de 20.000 de euro, la fel ca versiunea pentru pasageri, atunci aceasta va deveni o propunere interesantă inclusiv pntru livrări mici last-mile în zone cu emisii reduse.
DS F3VER

La un moment dat, nu demult, credeam că grupul Stellantis se va descotorosi de brandul DS, rupt în urmă cu aproximativ un deceniu de Citroen. În schimb, iată că la Paris, DS a primit un concept, dar pentru brandul Maserati, care are o istorie mult mai vastă, nu a mai rămas nimic. Dacă asta sugerează ceva sumbru pentru marca Tridentului nu vă putem spune, dar ceea ce este clar este că prototipul DS F3VER readuce brandul la origini.
Spunem asta pentru că marca s-a lansat după ce Citroen a considerat că modelul compact DS3 a fost un succes. Acum, DS pregătește modelul compact No. 3, care ar trebui să fie mai accesibil și să aibă un styling inspirat din acest concept. El va înlocui actualul DS3, care este mult mai pătrățos, dar realitatea pentru DS rămâne îngrijorătoare, vânzările sale fiind atrofiate oriunde în afara Franței.
Fiat Multiplay

Fiat Multipla a fost, în prima sa iterație, o mașină pe care mulți au iubit s-o urască, iar asta din cauza design-ului hazliu, cu proiectoare plasate imediat sub parbriz, pe stâlpi. Ulterior, Fiat a schimbat desgin-ul lui Multipla și, în ciuda faptului că spațiul interior a rămas practic, iar ideile interesante de packaging și modularitate n-au dispărut, mașina s-a pierdut în anonimat.
Între timp, întreg segmentul MPV-urilor a intrat în adormire în Europa, înghițit de SUV-uri, care au mestecat printre măsele și hatch-urile și berlinele, dar și break-urile. În timp ce modelele compacte par să mai aibă un viitor, nu putem spune asta și despre berline, break-uri și, mai ales, monovolume. Totuși, Multiplay sugerează că Fiat ar putea produce un MPV pe baterii, iar acest concept vine cu propria sa doză de gândire laterală: partea din spate se transformă într-o platformă de pick-up.
Opel STX Concept

Ați mai văzut Opel Astra pe străzi, la noi? Generațiile G și H au fost foarte populare la vremea lor, dar, din păcate, hatch-ul Astra (respectiv versiunea break) au cam dispărut de pe șoselele noastre în ultimii ani. Totuși, Opel continuă să producă Astra și va face asta și în viitor, după cum o arată conceptul 'Sports Tourer Experimental' sau STX.
Conceptul ia forma unui estate, iar motivul este că „break-urile sunt populare în Germania” și, în al doilea rând, „și în alte țări există o tendință a unor clienți de a se îndepărta de modelele hatchback. Am vrut să arătăm o nouă alternativă”, a spus directorul de design al Vauxhall, Mark Adams. Rămâne de văzut când va sosi noua Astra și dacă va fi EV-only și doar cu caroserie break. Cert este că modelul actual, Astra L, este pe piață deja de cinci ani.
Peugeot Vision RCZ

Lung de 4,65 metri, conceptul Vision RCZ este un concept cu patru locuri, dar care nu prefațează o relansare imediată a modelului RCZ de la finele anilor '00. Șeful de design Peugeot, Matthias Hossann, a declarat că acesta „este un concept, dar, ca designeri, sperăm să avem ocazia să îl aducem în producție. Depinde de cererea de pe piață”, a spus el.
La baza modelului RCZ se află arhitectura STLA One, o platformă modulară care va fi utilizată pentru peste 30 de modele noi ale grupului Stellantis și care ar putea integra baterii cu electrolit solid. Aceasta este completată de un nou sistem software și de control, numit STLA Brain, care accelerează dezvoltarea funcțiilor de conducere autonomă ale companiei.
Noua arhitectură de 1.000 V este concepută pentru a permite încărcarea bateriei cu electrolit solid de la 10% la 80% în 10 minute. Mașina dezvoltă peste 490 cai putere, iar autonomia estimată este de aproximativ 600 de kilometri. În plus, conceptul prezintă tehnologia de direcție „steer-by-wire”, fără legătură mecanică între volan și roți. Potrivit constructorului francez, toate aceste tehnologii vor ajunge treptat pe modelele de serie în următorii ani și chiar în următoarele decenii.
Peugeot E-T16

Potrivit unui comunicat, Peugeot E-T16 dezvoltă 805 cai putere și accelerează de la 0 la 300 km/h în doar 16 secunde. Peugeot insistă că, deocamdată, e-T16 este doar un concept, însă directorul de design Matthias Hossann a declarat pentru Autocar că „dacă există suficient interes, avem în vedere să îl producem”. Este o viziune realistă și lucrăm inclusiv cu tehnologiile Stellantis, pentru a o transforma în realitate”, a spus el.
Se pare că E-T16 folosește o versiune profund modificată a platformei STLA One, pe care este construit și noul e-208. Puterea sa de peste 800 de cai putere este identică cu cea a unui monopost de Formula E, însă nu este clar dacă modelul utilizează un sistem de propulsie Stellantis dezvoltat pentru această competiție. În culise, designerii lucrează la un prototip pe deplin funcțional împreună cu echipa Peugeot Sport TotalEnergies, care gestionează programul Peugeot din Campionatul Mondial de Anduranță și a contribuit la dezvoltarea noului e-208 GTi.
Renault 8 Gordini

Renault-ul 8 Gordini este un model emblematic al anilor '60, primul care a fost folosit în cupa monomarcă franceză ce a scos la rampă mai multe talente ale pilotajului din Albion. Peste ani, pe filiera Daciei 1100, inclusiv românii simt o apropiere față de R8, care a fost reînviat sub forma unui super-coupe electric, cu proporții dramatice, dar fără o direcție clară către producția de serie. Mașina măsoară doar 4,17 metri și are 270 cai putere dintr-un moor electric, iar stopurile care dispar sunt un element interesant.
„Mai întâi trebuie să vindem R5 Turbo 3E și apoi să livrăm primele exemplare. După Turbo 3E, Gordini ar putea fi una dintre opțiuni”, a declarat șeful mărcii Renault în cadrul unei mese rotunde la care a participat și Wall-Street.ro. Totuși, într-o sesiune separată de întrebări și răspunsuri, directorul de produs Bruno Vanel a precizat că nu există planuri pentru producția conceptului R8 Gordini, acesta fiind doar un studiu de design. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, însă platforma APP și habitaclul cu elemente preluate de la R5 Turbo 3E sugerează că transformarea sa într-un model de serie mică nu este deloc imposibilă.
Renault E-Space

Inspirat de monovolumul original din 1984, conceptul Renault E-Space (cu pronunție englezească, nu franțuzitul Espace) a fost una dintre vedetele standului Renault de la Salonul Auto de la Paris. Acesta a fost conceput în principal pentru a ilustra direcția stilistică propusă de noul șef de design al mărcii, Alexandre Malval. Totuși, nici în cazul său nu există o perspectivă clară de intrare în producție, deși Renault sondează activ interesul publicului pentru monovolume.
Șeful mărcii Renault, Fabrice Cambolive, a precizat că prioritatea pentru anul viitor este lansarea utilitarei electrice Trafic E-Tech, primul vehicul al mărcii definit prin software. „Următorul pas va fi înnoirea modelelor Scenic și Rafale, iar apoi va trebui să decidem cum va arăta viitorul Espace. Dar, după cum știți, ne plac monovolumele”, a adăugat Cambolive.