Care sunt noutățile aduse de Hyundai Tucson

Cea de-a cincea generație a lui Tucson, NX5, se desprinde complet de design-ul generației anterioare, lansate în 2020. Acel model avea, la rândul său, un styling futurist la ora lansării, cu o grilă care integra într-o manieră interesantă globurile optice față. Acum, Tucson abordează noul limbaj estetic „Art of Steel” al mărcii, care a fost introdus pe modelul Nexo.
Acest design face din Tucson un SUV mult mai robust, cu aripi foarte evazate și pătrățoase și o capotă dreaptă, ceea ce amintește mai degrabă de Santa Fe. Semnătura luminoasă de la ambele capete, ultra-minimalistă, sugerează forma literei H, iar Hyundai a transmis că acest limbaj estetic va fi abordat, în perioada următoare, de toate modelele din gamă.
Cu o lungime de 4,7 metri, noul Tucson este cu 180 mm mai lung decât modelul actual, ceea ce îl mută practic din segmentul C în segmentul D, unde va concura direct cu modele precum Skoda Kodiaq, Honda CR-V și Renault Austral. De asemenea, este cu aproximativ 100 mm mai lung între punți, având un ampatament de 2.785 mm, și cu 40 mm mai lat, ceea ce, potrivit Hyundai, înseamnă că oferă „cel mai spațios interior din clasă”.
Astfel, Tucson este acum mai mare decât rivalul său obișnuit, Toyota RAV-4, care de asemenea a primit o generație nouă relativ recent. De asemenea, este interesant că Hyundai a introdus noua gamă de accesorii „Luggage AddGear”, similară sistemului YouClip de la Dacia. În plus, consola centrală va include două suporturi pentru încărcare wireless.
Motorizările, un teritoriu al presupunerilor

Habitaclul în sine reprezintă o schimbare radicală față de cel al modelului actual, urmând exemplul noului Ioniq 3 prin adoptarea unui design mai curat și mai minimalist, centrat în jurul unui ecran tactil de dimensiuni generoase. Deasupra volanului cu formă pătrățoasă se află un afișaj digital îngust, despre care se spune că are rolul de a „minimiza distragerea atenției șoferului”.
Spațiul pentru cap în al doilea rând de scaune a crescut, de asemenea, cu 29 mm - cel mai probabil datorită liniei mai plate a plafonului -, iar portierele din spate se deschid acum mai larg, pentru a facilita accesul și coborârea pasagerilor. Totuși, din comunicatul de presă lipsește o componentă cheie: motorizările.
Constructorul coreean nu a furnizat date despre trenurile de rulare pe care le pregătește pentru noul Tucson, care va ajunge cu siguranță și în România. Modelul actual oferă posibilitatea de a alege între sisteme mild-hybrid, full-hybrid și plug-in hybrid, precum și un motor pe benzină convențional, mai accesibil.
Presa britanică scrie că noul Tucson va introduce în Europa noua generație de sisteme de propulsie full-hybrid de la Hyundai, după ce compania a lansat-o deja în America. Dezvoltat în-house de Hyundai pentru modelul său de nouă generație, noul sistem hibrid combină un motor pe benzină cu patru cilindri, de 1,6 litri supraalimentat cu turbocompresor, cu două motoare electrice - unul de dimensiuni mari, montat în cutia de viteze, și celălalt având rol de demaror-generator.
Potrivit Hyundai, acesta îmbunătățește consumul de carburant cu peste 4% comparativ cu sistemul utilizat pe actualul Tucson, oferind în același timp un cuplu mai mare și o funcționare mai rafinată. Puterea maximă nu a fost încă confirmată, însă cuplul va ajunge la 380 Nm - cu 13 Nm mai mult decât sistemul hibrid anterior al mărcii din această clasă. Prețurile nu au fost nici ele confirmate, dar actualul modele începe de la 25.325-34.219 euro (în funcți de treapta de echipare). Probabil că noul model va fi puțin mai scump.
De asemenea, ne așteptăm să existe și un model Tucson N de performanță, echipat cu un sistem de propulsie hibrid mai puternic și într-o configurație de top, care ar putea dezvolta aproximativ 300 cai putere, precum și cu o serie de îmbunătățiri la nivelul șasiului. Totuși, noul Tucson nu va avea și o versiune complet electrică. Pentru asta există, cu dimensiuni ceva mai mici, Hyundai Ioniq 5, care urmează să primească o actualizare substanțială în următoarele luni.
Genesis GV90, prezentat în primele imagini oficiale. Va fi cel mai lung EV din Europa

Pe lângă modelul de volum Tucson, concernul Hyundai-Kia a prezentat și SUV-ul de lux de mari dimensiuni Genesis GV90. Acest brand care vrea să rivalizeze cu BMW și Audi a debutat inițial în Statele Unite, iar acum își face loc și în Europa.
Noul GV90 este versiunea de serie a conceptului Neolun, prezentat de marcă în 2024. Șeful departamentului de design al Hyundai Motor Company, SangYup Lee, care a contribuit la designul Bentley Bentayga în timpul carierei sale anterioare în cadrul Grupului VW, a descris GV90 drept o „mașină de statut”.
Cu o lungime de aproape 5,3 metri – fiind mai mare decât modelele înrudite Kia EV9 și Hyundai Ioniq 9 –, GV90 are aproximativ aceeași lungime ca Rolls-Royce Cullinan și versiunea cu ampatament extins (EWB) a modelului Bentayga. Acesta va fi cel mai mare automobil electric disponibil în Europa la momentul lansării sale, anul viitor.
Modelul este construit pe o versiune adaptată a arhitecturii modulare pentru automobile electrice a grupului Hyundai, denumită eMP (Electric Mobility Prime) - despre care marca spune că este „exclusivă” modelelor sale de vârf - și reprezintă „încununarea filosofiei Genesis privind ospitalitatea premium”, potrivit companiei, cu referire la politica sa „Son-nim”, prin care „fiecare client este tratat ca un oaspete de onoare”. GV90 are un ampatament uriaș, de 3.245 mm, podea plată pe întreaga lungime a habitaclului și un cockpit îngust și vertical, toate acestea contribuind la un interior extrem de spațios, în stilul unui avion privat, foarte diferit de cel al modelelor mai convenționale ale mărcii.
Modelul va fi disponibil fie cu șapte locuri, fie într-o configurație VIP cu patru locuri, destinată versiunii de top Neolun, care va beneficia și de portiere spate fără montant central, cu deschidere în sens invers. Un mecanism inovator cu balamale glisante și mișcare dublă permite ca acestea să fie deschise independent de portierele față și, spre deosebire de sistemele întâlnite anterior pe modele precum Mazda RX-8, BMW i3 și Mazda MX-30, facilitează accesul și coborârea pasagerilor de pe bancheta din spate.
În partea frontală, elementul central al cockpitului este un ecran tactil detașat, cu o diagonală impresionantă de 23,6 inci, care rulează noul sistem multimedia Pleos al Hyundai. Acesta poate fi ridicat cu 90 mm atunci când mașina este staționată, transformându-se într-un ecran de cinema de 24,6 inci, pe care poate fi redat „o gamă largă” de conținut multimedia.
Există și un head-up display de 25 de inci, despre care Genesis spune că îi permite șoferului să vadă viteza, indicațiile sistemului de navigație și avertizările sistemelor ADAS fără să-și ia privirea de la drum. La bord există, de asemenea, iluminare ambientală și un sistem audio Bang & Olufsen cu 25 de difuzoare, care introduce o nouă funcție Virtual Venue, capabilă să reproducă „acustica specifică” a unor săli precum Boston Symphony Hall și Wembley Stadium.
Dimensiunile generoase ale lui GV90 permit și instalarea unei baterii de capacitate uriașă, de 123,5 kWh, despre care se estimează că va asigura o autonomie de până la 311 mile (aproximativ 501 km). Echipat standard cu o arhitectură de 800 V, GV90 poate încărca la o putere de până la 350 kW, Genesis susținând că bateria poate fi încărcată de la 10% la 80% în doar 22 de minute.
Bateria alimentează două motoare electrice – unul pe puntea față și unul pe puntea spate –, care dezvoltă împreună 648 cai putere și un cuplu de 800 Nm, ceea ce face din GV90 cel mai puternic automobil electric produs până acum de grupul Hyundai, inclusiv în comparație cu noul său model înrudit GV60 Magma.
Fiecare motor este echipat cu propriul diferențial cu alunecare limitată – o premieră pentru companie –, pentru a optimiza transmiterea puterii la fiecare roată în orice condiții, iar direcția integrală, cu bracarea roților spate, este oferită standard. Genesis spune că rezultatul este o „manevrabilitate agilă” în virajele abordate cu viteză mare și un control superior pe drumuri alunecoase sau denivelate.
Suspensia pneumatică ajustabilă, cu mai multe camere, modifică garda la sol în funcție de condițiile de rulare și utilizează amortizoare adaptive cu două valve pentru a obține echilibrul optim între absorbția denivelărilor și controlul mișcărilor caroseriei.
GV90 va fi lansat pe piața din Coreea de Sud luna viitoare și în Europa în prima jumătate a anului 2027, însă momentul exact al lansării în Europa de Est nu a fost încă stabilit. Nu există deocamdată informații privind prețul, însă acesta va fi fără îndoială cel mai scump model din gama Genesis, iar cea mai accesibilă versiune va costa cu siguranță peste 100.000 de euro.