Ce spune noua propunere legislativă din țara lui Trump
O nouă legislație care a primit suportul ambelor partide din Congresul Statelor Unite caută limitarea implicării Chinei pe piața auto din America și ar putea afecta Mercedes-Benz, în cazul în care proiectul de lege nu este modificat. În caz contrar, constructorul cu sediul în Stuttgart ar putea să nu mai poată să vândă și nici să producă mașini în Statele Unite, o altă „portiță” pentru Mercedes-Benz fiind desprinderea de cel mai mare acționar al său, dacă acesta și-ar vinde acțiunile.
Proiectul de lege ar interzice producătorilor auto care dețin „orice participație directă sau indirectă la capitalul unui guvern străin advers”, cum ar fi China, să importe, să vândă sau să fabrice vehicule pentru vânzare în Statele Unite, arată sursa citată. În prezent, cel mai mare acționar individual al Mercedes-Benz este producătorul auto chinez de stat BAIC, fostul Beijing Automotive Industrial Corp., care deține o participație de 9,98%.
Conform surselor CNBC, zone gri din legislație ar permite autorităților americane să interzică Mercedes-Benz să mai vândă sau să mai producă mașini în Statele Unite. Aceasta este una dintre cele mai mari piețe pentru Steaua în Trei Colțuri, absorbind puțin peste 300.000 de unități în 2025. În ciuda faptului că Mercedes-Benz a pierdut duelul din America cu BMW, producătorul are un plan de anvergură prin care vrea să ajungă la 400.000 de unități vândute în SUA, dacă această lege nu-i va sta în cale.
„Limbajul nu este neclar”, a declarat un fost consilier în politici auto și lobbyist care a fost consultat cu privire la proiectul de lege. Daniel Kelly, secretar de presă al Comisiei pentru Energie și Comerț, a confirmat detaliile proiectului de lege. El a refuzat să comenteze direct cu privire la impactul potențial asupra unor companii anume.
De ce vor americanii să-i scoată de pe piață pe producătorii care au relații bune cu chinezii
Proiectul de lege este în prezent o inițiativă exclusivă a Camerei Reprezentanților, fără un partener din Senat. Acesta include excepții pentru companiile susținute de terți din China, dar nu și pentru cele deținute direct sau indirect de guvernul chinez, prin companii de stat (așa cum este cazul BAIC). Producătorii auto care au fabricat autoturisme în Statele Unite timp de cel puțin cinci ani înainte de 1 ianuarie 2026 ar putea beneficia de o scutire. Conform doctrinei de apărare a Statele Unite, China se numără printre adversarii străini, la pachet cu Rusia și Coreea de Nord.
Nu este clar cine a colaborat la textul legii și dacă Mercedes-Benz a fost vizată în mod accidental, dar prezența acționarilor chinezi a fost o preocupare majoră pentru politicienii americani. Anul trecut, administrația Trump a semnat un acord pentru a menține platforma de socializare TikTok operațională în State prin crearea unei noi entități. Deși BAIC este o companie deținută de guvernul chinez, proiectul de lege include și limite pentru companiile „controlate” de un adversar străin, definit ca o participație de 15% deținută de o „persoană sau o combinație de persoane străine”.
Al doilea cel mai mare acționar individual al Mercedes-Benz este miliardarul chinez Li Shufu, fondator și președinte al companiei Geely. Acesta deține acțiuni la Mercedes-Benz prin intermediul firmei sale de investiții Tenaciou3 Prospect. Această participație reprezintă 9,69% din acțiunile Mercedes-Benz. Împreună, Shufu și BAIC dețin 19,67% din Mercedes-Benz Group AG, grupul-mamă al producătorului auto, care operează mai multe mărci, dar și serviciile sale financiare.
Cea mai mare fabrică Mercedes-Benz din Statele Unite se află în Tuscaloosa, Alabama. Fabrica a asamblat peste 5 milioane de vehicule de la începutul producției în 1997, a anunțat compania. De asemenea, producătorul auto a produs peste 450.000 de MPV-uri de pasageri la o unitate din Carolina de Sud care a fost deschisă în 2006, se arată într-un comunicat.
Această nouă lege, dar și un alt proiect din aceeași sferă a limitării activităților chineze în industria auto americană, se adaugă restricțiilor adoptate anterior privind importul și vânzarea de vehicule digitalizate (n.r. SDV-uri sau vehicule definite prin software) din țări precum China, începând cu anul model 2027, precum și de hardware din aceste țări, începând cu anul model 2030. Celălalt proiect din această sferă include o stipulație similară privind un prag de ownership de 15% pentru chinezi.
Volvo, deținută majoritar de Geely, a declarat că a primit o autorizație specifică din partea guvernului Statelor Unite pentru a ocoli interdicțiile federale care restricționează software-ul și hardware-ul vehiculelor conectate, legate de China. Volvo a confirmat autorizația specială, dar nu a răspuns imediat la întrebările despre celelalte proiecte de lege și impactul lor potențial asupra companiei. Astfel, se presupune că suedezii ar putea fi afectați de legea care ar lovi și în Mercedes-Benz, dacă nu de cea legată de software și hardware. De asemenea, ar mai putea să fie lovite și mărci mici ca Faraday Future, Lotus și Karma Automotive.