Program de plecări voluntare la STB. Sindicaliștii sunt nemulțumiți

FOTO: PMB

Program de plecări voluntare la STB. Sindicaliștii sunt nemulțumiți

Cuprins Articol:
Societatea de Transport București (STB S.A.) a pornit un program de plecări voluntare, similar cu ceea ce vedem și în mediul privat. Acesta face parte din eforturile de reorganizare ale Societății și vizează până la 200 de persoane interesate să părăsească STB în schimbul unui pachet de beneficii suplimentare.

Cum va funcționa programul de plecări voluntare de la STB și ce angajați ar putea fi refuzați

Directorul general al STB, Andrei Dinculescu-Bighea. Sursă foto: STB S.A. / Facebook.com

În data de 22 iulie, STB a lansat un program de plecări voluntare descris de către Andrei Dinculescu-Bighea, director general STB, ca „o alternativă celor care doresc, din proprie inițiativă, să încheie raporturile de muncă în condiții financiare avantajoase.” Acesta a scris recent pe Facebook că „am primit deja câteva zeci de solicitări din partea salariaților interesați.”

„Pentru a asigura însă un tratament egal, o procedură transparentă și o evidență corectă, vor fi luate în calcul numai cererile înregistrate începând din data de 22 iulie, după comunicarea oficială a programului”, a transmis șeful Societății. „Salariații care au transmis anterior cereri sau și-au exprimat intenția de a se înscrie trebuie să depună o nouă cerere în perioada oficială. În situația în care numărul cererilor eligibile va depăși limita programului, departajarea se va face în ordinea înregistrării acestora”, a scris Dinculescu-Bighea.

Programul se adresează unui număr maxim de 200 de salariați. Persoanele ale căror cereri vor fi aprobate vor beneficia de un pachet compensatoriu echivalent cu șase salarii medii brute la nivelul STB,” a scris directorul general. La o valoare medie brută a salariului din STB la ora actuală de 9.800 de lei, asta înseamnă că cei care aleg să plece vor fi recompensați cu până la 58.800 de lei sau circa 11.218 euro brut

„Cererile salariaților care ocupă posturi critice sau posturi care nu se desființează pot fi respinse motivat,” se mai arată în mesajul celui de la conducerea ST. Perioada de înscriere este de patru zile lucrătoare de la comunicarea oficială a programului. Asta înseamnă că perioada de înscriere a început astăzi și se încheie luni.

STB a intrat în colimatorul primarului general Ciucu: Este în insolvență nedeclarată

Edilul general, Ciprian Ciucu, s-a întâlnit cu angajații STB S.A. în timpul Festivalului Tatra din weekend-ul trecut. Sursă foto: STB.S.A / Facebook.com

Din punctul meu de vedere, STB este în insovență nedeclarată din anul 2020, de atunci când nu au mai plătit contribuțiile oamenilor la ANAF. De atunci, tot târăie datorii și penalități mai mari de un miliard de lei, an de an. Anul trecut, în 2025, acestea au ajuns la 1,75 miliarde de lei! Absurd, enorm”, a scris Ciucu

„La nivel european, STB este la coada clasamentului privind eficiența. Tarifele plătite de călători acoperă doar 17-19% din costuri. Restul de 83% din costuri se acoperă cu finanțare netarifară. Spre comparație, Varșovia acoperă 30% din tarife, iar Parisul 37%”, a spus Ciucu. „La nivel național STB operează cel mai ineficient serviciu de transport public. Costul mediu ponderat pe km în București este de 16,69 lei, mult peste alte orașe care au flote mixte.”

„Avem costuri cu aproximativ 25%-27% mai mari față de Cluj-Napoca (12,52 lei/km). Fiecare kilometru parcurs de un tramvai în București ne costă 27,40 lei, faţă de 19,5 lei Cluj-Napoca, 19,65 Oradea sau 20,87 lei Craiova.” Între timp penalitățile la datorii au crescut și am ajuns să avem doar penalități de peste 400 de milioane de lei, a adăugat edilul.

În concluzie, „pomparea atâtor miliarde, an de an, din bugetul PMB, adică din banii bucureștenilor, nu poate fi o soluție de viitor. Managementul STB a ignorat solicitările de corecție ale Primăriei demonstrează limitele controlului administrativ clasic. Prin insolvență, controlul este preluat de un administrator judiciar sub stricta supraveghere a judecătorului sindic.”

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de programul de plecări voluntare

În urma anunțului de ieri a șefului STB, Sindicatul Liber din STB S.A. s-a exprimat public, printr-un comunicat pe pagina de Facebook a lui Dinculescu-Bighea. Sindicatul a adus critici programului de plecări voluntare: „programul este gândit de Petrariu Vasile Luliu și pus în aplicare de Directorul General Interimar ca recompensă acordată acestuia și "apostolilor săi" pentru modificarea CCM (contractul colectiv de muncă n.n.) al STB S.A.,” arată Sindicatul. Prin această modificare, continuă sursa citată, s-ar renunța la salariile compensatorii în număr de 16, 18 respectiv 20 de salarii brute la nivelul anului 2025.

Dinculescu-Bighea a răspuns că „nu s-a încălcat nimic, totul este trecut prin CA și AGA (reprezentanții Primăriei)”, dar Sindicatul a revenit cerând clarificări: „Încălcând Hotărârea CGMB de acordare a 4 salarii compensatorii ați obținut banii necesari concedierii a încă 200 de salariați?” Șeful STB a mai primit și alte critici de la internauți, inclusiv întrebări despre mandatul său la conducerea Societății de la persoane care se întreabă „ce ați făcut pentru STB?”

Personalizate pentru tine