Restricții de circulație pe DN 1E, între Poiana Braşov şi Râşnov

Sursa foto: Agerpres

Restricții de circulație pe DN 1E, între Poiana Braşov şi Râşnov

Circulaţia rutieră este închisă sâmbătă, până la ora 19:00, pe DN 1E, între Poiana Braşov şi Râşnov, în vederea desfăşurării unui eveniment sportiv.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră pe DN 1E, în judeţul Braşov, este închisă în intervalul orar 08:00 - 19:00, între kilometrii 15 (Poiana Braşov) şi 21 (Râşnov).

Restricţiile sunt impuse având în vedere desfăşurarea Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, ediţia 2025 - Râşnov-Braşov Speed Challenge.

Personalizate pentru tine