Ofertă Salt Bank pentru românii care merg în Grecia și Bulgaria: Aceștia primesc 5% cashback la restaurante, feribot și taxe de drum

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Ofertă Salt Bank pentru românii care merg în Grecia și Bulgaria: Aceștia primesc 5% cashback la restaurante, feribot și taxe de drum

Cuprins Articol:
Salt Bank lansează o campanie pentru clienții care folosesc cardul Salt Multicurrency în vacanță. Până la 31 august 2026, cei care fac cel puțin 3 plăți la POS, fiecare de minimum 100 lei, în una dintre cele 19 monede disponibile prin Salt Multicurrency, intră automat în tragerea la sorți pentru unul dintre cele 5 premii de 3.000 euro.

Cum poți să primești bani înapoi pe card în vacanță?

Pentru fiecare plată suplimentară de minimum 100 lei, echivalentul în moneda străină, clienții primesc o șansă în plus la tragerea la sorți.

Pentru clienții care călătoresc în Grecia sau Bulgaria, Salt Bank și Mastercard oferă 5% cashback pentru anumite cheltuieli de vacanță: taxe de pod și autostradă, bilete de ferry, restaurante și cofetării.

Ce spune șeful Salt Bank despre noua campanie?

„Oamenii economisesc și își planifică vacanța luni întregi ca să poată spune mai des «hai să încerc și asta» și mai rar «mai bine nu». Vacanțele sunt prea scurte ca să pierzi timp comparând cursuri valutare, întrebându-te în ce monedă e mai bine să plătești sau rezolvând probleme care puteau fi evitate. Bankingul ar trebui să rămână în fundal și să lase loc experiențelor care fac vacanțele memorabile. De aceea, Salt Multicurrency se ocupă de plăți, Salt Premium de griji, iar tu rămâi cu ceea ce contează: 95% amintiri, 5% cashback și șansa de a câștiga unul dintre premiile de 3.000 de euro”, a declarat Robert Anghel, CEO Salt Bank.

Cardul Salt Multicurrency permite plăți în 19 monede, în peste 65 de țări și teritorii în care acestea sunt utilizate oficial.

Salt Premium include acces în peste 1.800 de lounge-uri din aeroporturi, inclusiv 5 invitații pentru însoțitori, asigurare de călătorie și asistență rutieră. Planul este gratuit pentru clienții care își încasează salariul în contul Salt și realizează cel puțin o investiție, iar pentru ceilalți costă 80 lei pe lună.

Personalizate pentru tine