Efectul sancțiunilor: Revolut îngheață conturile rușilor, chiar și ale celor care locuiesc legal în Europa

Sursă foto: Revolut

Efectul sancțiunilor: Revolut îngheață conturile rușilor, chiar și ale celor care locuiesc legal în Europa

Cuprins Articol:
Revolut a început brusc să înghețe în masă conturile cetățenilor ruși, inclusiv ale celor care trăiesc de ani de zile în Europa cu vize sau permise de ședere pe termen lung, relatează publicația bulgărească fakti.bg.

Ce se întâmplă cu conturile Revolut ale rușilor?

În noaptea de 1 noiembrie, mai mulți clienți au raportat că au primit notificări oficiale: „prezentați pașaportul european sau permisul de ședere, altfel vă veți lua adio de la banii voștri, scrie fakti.bg.” Potrivit mesajelor, până la 31 decembrie, conturile urmează să fie blocate definitiv, ceea ce va face imposibilă depunerea, retragerea sau cheltuirea fondurilor.

Revolut, care s-a născut în Marea Britanie, a avut în acești ani de suferit în urma situației geopolitice. În momentul Brexit fintech-ul „și-a luat chirieîn Lituania pentru a putea funcționa în Uniunea Europeană, iar, mai apoi, Nik Storonsky, rusul care a lansat aplicația, a renunțat la cetățenie pentru a nu fi asimilat cu războiul pornit de Putin împotriva Ucrainei.

Cum explică Revolut înghețarea conturilor?

Revolut justifică măsura prin aplicarea celui de-al 19-lea pachet de sancțiuni antirusești al Uniunii Europene, care interzice instituțiilor financiare să ofere servicii persoanelor cu cetățenie rusă sau belarusă fără documente europene valabile.

Criticii consideră că banca a devenit „executor al sancțiunilor UE”, renunțând la principiul neutralității financiare.

Rușii rămân și fără o platformă de tranzacționare cripto

Fenomenul nu este izolat: și platforma de tranzacționare cripto Bybit EU a început să restricționeze conturile utilizatorilor ruș, scrie forklog.

Potrivit ForkLog, un client Bybit cu permis de ședere în UE a fost respins la verificarea KYC după migrarea de la Bybit NL (Olanda) la Bybit EU, deși folosise aceleași documente ca înainte.

Serviciul de asistență a explicat că decizia a fost luată pe baza „standardelor de reglementare și a riscurilor potențiale”.

Noile măsuri arată o înăsprire semnificativă a politicilor financiare europene față de cetățenii ruși și belaruși, inclusiv cei care locuiesc legal în statele UE.

 

Personalizate pentru tine