Românii pot investi automat, în fiecare lună, în ETF-ul de la Banca Transilvania și în acțiuni de la BVB

Sursǎ foto: Shutterstock

Românii pot investi automat, în fiecare lună, în ETF-ul de la Banca Transilvania și în acțiuni de la BVB

Cuprins Articol:
Grupul Financiar Banca Transilvania, prin BT Capital Partners, extinde opțiunile prin care românii pot să investească pe piața de capital românească. BT România ETF, fond tranzacționat la Bursa de Valori București, a depășit în luna iulie, la 3 luni de la lansare, 300 de milioane de lei în active și 12.500 de investitori.

Lansat în aprilie 2026, fondul a generat un câștig de 20,16% până la 10 iulie 2026, în timp ce valoarea medie a unui portofoliu a trecut de 20.000 de lei. Pentru comparație, cele mai mari dobânzi la depozitele bancare pe un an ajung la aproximativ 7%. În aceste condiții, randamentul noului fond lansat de Banca Transilvania este de aproape trei ori mai mare decât câștigul dintr-un depozit în lei pe un an.

Cum poți să investești recurent în ETF-uri?

Opțiunea Investiții recurente este disponibilă în aplicația BT Trade, platforma de investiții a BT Capital Partners care poate fi accesată inclusiv prin BT Pay. Prin intermediul acesteia, investitorii pot cumpăra:

  • Unități de fond BT România ETF (BVB: BTBETRETF) listate la Bursa de Valori București; ETF-ul este administrat de BT Asset Management SAI SA.
  • Acțiuni cuprinse în indicele BET-XT (Bucharest Exchange Trading Extended Index), cele mai lichide de la Bursa de Valori București.

O modalitate simplă pentru a investi la bursă

Clienții BT Capital Partners pot stabili suma investită (între 100 și 100.000 de lei), frecvența tranzacțiilor (săptămânală sau lunară) și instrumentele financiare în care doresc să investească periodic.

Investițiile recurente automatizează achiziția și elimină necesitatea introducerii manuale a ordinelor de cumpărare.  

Pentru o experiență simplificată, clienții Grupului BT pot activa debitarea automată din contul curent deschis la Banca Transilvania, astfel încât banii necesari investiției să fie transferați automat în contul de tranzacționare deschis la BT Capital Partners, la data planificată pentru investiția recurentă.  

Economii și investiții recurente pentru clienții Grupului Banca Transilvania

Clienții Grupului BT care doresc să economisească recurent și automat au acum la dispoziție mai multe opțiuni, atât la Banca Transilvania, la BT Asset Management SAI SA, cât și BT Capital Partners:

Economii recurente la Banca Transilvania:

  • Transfer automat în contul de economii în BT Pay: clienții pot seta din aplicație economisirea unei sume în lei sau euro, cu frecvența dorită. Banii sunt transferați automat din contul curent în contul de economii în aceeași valută.
  • Prin Round-Up în BT Pay: peste 500.000 de persoane economisesc prin această opțiune, la fiecare plată realizată cu cardurile de debit BT în lei, în România sau în străinătate, la POS sau online. La fiecare tranzacție, diferența rezultată din rotunjirea sumei este transferată automat într-un cont de economii Round Up, cu dobânda de 3%.
  • Investiții recurente în fondurile administrate de BT Asset Management SAI SA, prin BT Pay. Societatea administrează aproximativ 550.000 de conturi de investiții, iar peste jumătate dintre acestea au activată opțiunea de investiții recurente.
  • Investiții recurente în BT România ETF și în acțiuni ale companiilor listate la Bursa de Valori București, prin aplicația BT Trade a BT Capital Partners.

Personalizate pentru tine