Franklin Templeton renunță la un nou mandat la Fondul Proprietatea. Compania contestă modul în care i-a fost evaluată oferta

Sursǎ foto: Shutterstock

Franklin Templeton renunță la un nou mandat la Fondul Proprietatea. Compania contestă modul în care i-a fost evaluată oferta

Cuprins Articol:
Franklin Templeton își retrage candidatura din procesul de selecție pentru numirea unui nou administrator al Fondului Proprietatea, după ce a contestat modul în care i-a fost evaluată oferta și a cerut clarificări privind punctajul primit. Compania, care administrează Fondul de 16 ani, susține că nu a primit explicațiile solicitate. Mandatul actual continuă până la 1 aprilie 2027.

Franklin Templeton International Services (FTIS) spune că, în urma analizei punctajului și a evaluării aplicate ofertei sale, a identificat „aspecte semnificative” asupra cărora poziția sa diferă substanțial de evaluarea Comitetului Reprezentanților, potrivit companiei.

Administratorul a solicitat Comitetului Reprezentanților clarificări și detalii suplimentare privind grila de punctaj și metodologia de evaluare utilizată, dar susține că nu le-a primit.

În aceste condiții, Franklin Templeton a decis să își retragă candidatura din procesul pentru desemnarea unui nou administrator de fond de investiții alternative și administrator unic al Fondului Proprietatea, mandatul pentru care se desfășoară selecția fiind de patru ani.

Franklin Templeton va administra Fondul Proprietatea până la 1 aprilie 2027

Retragerea din procesul de selecție nu înseamnă plecarea imediată a Franklin Templeton de la conducerea Fondului Proprietatea. Compania va continua să administreze Fondul până la expirarea actualului mandat, la 1 aprilie 2027.

Franklin Templeton precizează că va sprijini transferul atribuțiilor către viitorul administrator de fond de investiții alternative și administrator unic.

„Deși Franklin Templeton a decis să se retragă din actualul proces de selecție, rămânem pe deplin dedicați îndeplinirii tuturor responsabilităților noastre de administrare a Fondului cu aceeași diligență și profesionalism, până la încheierea mandatului nostru”, a declarat Daniel Naftali, Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

Franklin Templeton a fost desemnat oficial administrator de investiții și administrator unic al Fondului Proprietatea la 29 septembrie 2010, după o licitație internațională anunțată în decembrie 2008.

Fondul Proprietatea fusese lansat în decembrie 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăți au fost confiscate în perioada regimului comunist și a fost listat la Bursa de Valori București la 25 ianuarie 2011.

Franklin Templeton își face bilanțul după 16 ani la Fondul Proprietatea

O parte importantă a comunicatului prin care își anunță retragerea din procesul de selecție este dedicată rezultatelor obținute de Franklin Templeton în cei 16 ani de administrare a Fondului.

Compania susține că a generat pentru acționarii Fondului Proprietatea un randament total de 1.011% exprimat în dolari și de 1.536% exprimat în lei, de la listarea Fondului la Bursa de Valori București, în ianuarie 2011, până la 30 iunie 2026.

În această perioadă au fost finalizate aproape 50 de tranzacții, cu o valoare cumulată de aproximativ 4,3 miliarde de dolari, potrivit datelor prezentate de Franklin Templeton. Printre acestea se numără listarea Hidroelectrica, descrisă de companie drept a treia cea mai mare listare realizată vreodată pe o bursă din Europa Centrală, cea mai mare din istoria României și cel mai mare IPO din Europa în 2023.

În ultimii 15 ani, Fondul Proprietatea a reprezentat peste 60% din valoarea totală a tranzacțiilor de pe piața de capital (ECM) derulate la Bursa de Valori București, cu o valoare cumulată de 3,5 miliarde de dolari, conform datelor prezentate de administrator.

Franklin Templeton mai susține că activitatea Fondului a contribuit la atragerea în România a 1,5 miliarde de dolari sub formă de noi investiții străine de portofoliu.

În același timp, 29,2 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 7,1 miliarde de dolari, au fost distribuite acționarilor prin dividende, returnări de capital și programe de răscumpărare de acțiuni.

Administratorul menționează și 6.200 de întâlniri cu investitori instituționali, 2.200 de teleconferințe și peste 260 de roadshow-uri, evenimente pentru investitori și conferințe organizate pe parcursul mandatului.

Franklin Templeton administrează active de peste 1,83 trilioane de dolari

Franklin Templeton și-a deschis biroul din București în mai 2010 și are o echipă locală de peste 20 de angajați, dintre care 5 profesioniști în investiții. Aceștia beneficiază și de sprijinul a peste 40 de administratori de portofoliu și analiști din cadrul echipei extinse Templeton Emerging Markets.

La 31 august 2026, Franklin Templeton administra la nivel global active de peste 1,83 trilioane de dolari și avea operațiuni în peste 35 de țări.

Fondul Proprietatea a fost listat și pe Specialist Fund Market al Bursei de Valori din Londra, prin intermediul certificatelor globale de depozit (GDR), la 29 aprilie 2015. Fondul a fost delistat de pe această piață la 25 aprilie 2025.

Personalizate pentru tine