Florin Manole a afirmat că rolul său este acela de ministru al Muncii, nu al concedierilor sau al tăierilor, precizând că funcționarii care asigură servicii publice trebuie să își continue activitatea. El a atras atenția asupra deficitului de personal din mai multe structuri, în special din cadrul Caselor de Pensii.
„Avem deficienţe și deficit de personal în multe zone. Am fost în ultimele zile în Maramureş, în Zalău, în Alba, în Sibiu. Sunt Case de Pensii care nu au numărul de angajaţi pe care ar trebui să-l aibă de ani de zile şi care lucrează cu oameni care compensează absenţa colegilor lor. În primul şi în primul rând, nu am nevoie să facă nimeni ordine în Ministerul Muncii. La nivelul aparatului central din minister, comparat cu ianuarie 2025, avem cu 6,7% mai puţine cheltuieli salariale. N-am dat niciun om afară, nu voi da niciun om afară. Voi continua să fac economii în măsura posibilităţilor”, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole, potrivit Digi24.
Întrebat despre modul în care au fost realizate economiile, Florin Manole a explicat că, în unele cazuri, posturile eliberate prin pensionare au fost ocupate de debutanți, cu salarii mai mici, iar în alte situații acestea nu au mai fost completate. De asemenea, reducerea unor sporuri a contribuit la scăderea cheltuielilor, o soluție care, potrivit ministrului, nu poate fi aplicată pe termen nelimitat.
„Pe uşa pe care intru în fiecare zi în minister scrie Ministerul Muncii, nu Ministerul Concedierilor. Scrie Ministerul Solidarităţii Sociale, nu Ministerul Tăierilor", a subliniat ministrul Manole, potrivit Agerpres.