IMM-urile din UE, afectate de lipsa angajaților calificați. Planul Comisiei Europene pentru criza competențelor<br>

Sursǎ foto: Freepik.com

IMM-urile din UE, afectate de lipsa angajaților calificați. Planul Comisiei Europene pentru criza competențelor

Cuprins Articol:
Ce măsuri pregătește Comisia Europeană pentru IMM-uri? Un nou sondaj Eurobarometru arată că aproape jumătate dintre întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) din Europa (46%) se confruntă cu dificultăţi în găsirea de lucrători cu competenţele adecvate, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. Una din şapte IMM-uri a încercat să angajeze lucrători din afara UE în ultimii doi ani. Dintre cei care au recrutat resortisanţi din afara UE (14% din eşantion), 54% au descris procesul de recrutare ca fiind dificil.

Recrutarea personalului din afara UE rămâne limitată, potrivit sondajului

Complexitatea procedurilor administrative şi de imigrare este bariera menţionată cel mai frecvent (31%), urmată de dificultatea de a găsi candidaţi potriviţi (25%) şi de depăşirea barierelor lingvistice (24%).

Majoritatea întreprinderilor (85% - 90%) gestionează în mod direct personalul de recrutare din afara UE, conform sondajului.

 IMM-urile sunt conştiente într-o măsură limitată de sprijinul public pentru recrutarea internaţională, iar utilizarea agenţiilor private de recrutare este semnificativ mai mare pentru recrutarea internaţională.

  • Întreprinderile consultate sugerează că angajarea în afara UE ar putea fi îmbunătăţită prin sprijin financiar (31%), informare şi orientare (25%), asistenţă pentru găsirea candidaţilor (23%), ajutor pentru integrarea la locul de muncă (20%) şi sprijin pentru imigraţie şi relocare (18%).

„IMM-urile au nevoie de sprijin pentru a găsi personal calificat” 

Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, consideră că sprijinirea IMM-urilor în procesul de recrutare este esențială pentru competitivitatea economiei europene. 

„Prin dotarea IMM-urilor cu canalele de informare și de sprijin adecvate, putem facilita angajarea de lucrători străini calificați pentru a atenua deficitul de forță de muncă și de competențe în UE. 

Viitoarea rezervă de talente la nivelul UE va contribui la corelarea locurilor de muncă vacante în profesiile cu deficit de forță de muncă cu lucrători calificați din afara UE”, a declarat Roxana Mînzatu pentru Digi 24. 

Potrivit Eurobarometrului, majoritatea companiilor care recrutează personal din afara Uniunii gestionează singure întregul proces, fără a beneficia de sprijin instituțional consistent. 

În plus, multe IMM-uri au o cunoaștere limitată a programelor și instrumentelor publice disponibile pentru recrutarea internațională. 

Comisia Europeană pregătește lansarea Rezervei de Talente a UE

Este prima platformă europeană dedicată recrutării internaționale care va fi lansată pentru a răspunde deficitului de competențe de pe piața muncii. 

  • Potrivit Executivului european, platforma va facilita conectarea angajatorilor care se confruntă cu lipsa personalului cu lucrători calificați din state terțe, în special în domeniile unde deficitul de forță de muncă este accentuat. 
  • Companiile participante la sondaj consideră că recrutarea internațională ar putea fi îmbunătățită prin acordarea de sprijin financiar, servicii de informare și orientare, asistență în identificarea candidaților și măsuri de sprijin pentru imigrare, relocare și integrare la locul de muncă.

Personalizate pentru tine