Salariul mediu net pe economie a fost de 5.914 lei anul trecut, în creștere cu 4,77% față de 2024, când era de 5.645 de lei.
Domeniile cu cele mai mari creșteri salariale
Brokerii de pe bursă, brokerii de asigurări și cei care intermediază alte servicii financiare au înregistrat în 2025 cele mai mari creșteri ale veniturilor, salariul mediu net în rândul acestora fiind de 7.700 lei (+26% comparativ cu anul 2024), conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), analizate de wall-street.ro.
Cel mai probabil, creșterea este în bună parte datorată anului excelent înregistrat pe Bursa de Valori București și pe majoritatea burselor internaționale. Creșterea burselor atrage în mod normal un număr mai mare de investitori la tranzacționare, iar veniturile brokerilor depind în bună parte de volumul și valoarea tranzacțiilor realizate pe burse.
Pe locul al doilea în topul creșterilor salariale s-a aflat sectorul telecomunicațiilor. Creșterea salariului mediu net a fost de peste 17%, față de 2024. Astfel, salariul a ajuns la 8.500 de lei la finalul anului trecut.
Salariul minim 2026
Salariul minim brut pe economie în România va crește la 4.325 lei începând cu 1 iulie 2026, conform deciziei coaliției de guvernare adoptată prin HG 146/2026, majorat de la nivelul de 4.050 lei anterior.
Această creștere aduce un salariu net de aproximativ 2.699 lei, în timp ce costul total pentru angajator va fi de 4.418 lei. Este important de precizat că măsura face parte din angajamentele de ajustare a veniturilor, în contextul în care se anticipează o inflație continuă. Majorarea de 275 de lei brut - echivalentă cu 6,8% - va aduce o creștere netă de aproximativ 125 de lei pentru angajați, dar vine la pachet și cu presiuni suplimentare pentru companii.
În transporturi salariul mediu net a ajuns la aproape 9.000 de lei, în creștere cu peste 16%, față de aceeași perioadă a anului precedent, când era de 7.700 de lei.
De asemenea, salariile din industria fabricării de îmbrăcăminte au crescut cu 14,4%, iar salariile angajaților din industria tutunului au crescut cu peste 12%.
Joburile din industria fabricării de băuturi au avut o majorare de peste 10%. În decembrie 2024, salariul mediu net era de peste 5.800 de lei, iar în decembrie 2025 a urcat la 6.425 de lei.
În același timp, sectorul IT se remarcă prin cel mai mare nivel salarial mediu, de 12.588 lei, însă cu o creștere relativ modestă de doar 3,68% în 2025.
În agricultură, silvicultură și pescuit salariile au crescut cu 5%, iar cele din construcții cu 2,4%. Salariile din domeniul tranzacțiilor imobiliare au crescut cu doar, 0,68%.
Totodată, salariile din sectorul extracției cărbunelui s-au menținut la același nivel cu cel din 2024.
Unde au scăzut salariile
Cea mai mare scădere a avut loc la salariile medii nete din industria de fabricare a produselor chimice. Salariile au scăzut cu aproximativ 7%.
Totodată, salariile medii nete din administrația publică și din apărare au scăzut anul trecut cu 3,7%.
Guvernul Bolojan a anunțat încă de anul trecut că vrea să restructureze și să reducă numărul angajaților din sectorul public, însă pachetul de măsuri concrete a fost adoptat abia în februarie anul acesta, după 8 luni de negocieri.
Măsurile anunțate de Guvernul Bolojan pentru reformarea administrației publice au provocat nemulțumiri în rândul angajaților din primării, ceea ce i-a determinat să protesteze în a doua jumătate a anului trecut. Măsurile de reformare a sectorului vizează concedierea a 13.000 de funcţionari din primării și reducerea bugetelor de salarii cu 10%.
Salariile medii nete din învățământ au scăzut cu 2,8% în 2025, față de anul precedent. Ministerul Educaţiei a susținut anul trecut că salariile profesorilor nu au fost reduse, ci este vorba despre calculul „unitar” al sporului de suprasolicitare neuropsihică, în urma verificărilor şi constatărilor Curţii de Conturi din 2025.
De cealaltă parte, sindicaliştii din educaţie au spus că este înregistrată o scădere a salariilor cuvenite personalului didactic de predare şi personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control.
Scăderea este confirmată și de datele INS, care arată că la finalul anului trecut salariul mediu net din domeniu a fost de 5.712 de lei, față de 5.879 de lei, cât era la finalului anului 2024.
Care au fost cele mai mari salarii în 2025
Industria extracției petrolului și a gazelor naturale a avut cel mai mare salariu mediu net, de peste 13.000 de lei.
IT-ul a continuat să se mențină în top, cu un salariu de 12.588 de lei, urmat de domeniul bancar și al intermedierilor financiare cu 11.935 de lei.
Cele mai mici salarii au fost în sectorul hoteluri și restaurante, conform INS, unde salariul mediu net de 3.557 de lei. Alte domenii cu salarii mici au fost prelucrarea lemnului cu 3.581 de lei și activitățile de poștă și de curier cu aproape 4.100 de lei.