Contract de 326,5 milioane de lei cu Thales România
Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, contractul în valoare de aproximativ 326,5 milioane de lei, fără TVA a fost semnat cu compania THALES ROMÂNIA SRL, iar livrările vor fi realizate etapizat, începând cu anul 2028.
"Noile sisteme radar vor contribui la modernizarea capacităţilor Forţelor Aeriene Române de control al traficului aerian, prin asigurarea identificării şi urmăririi aeronavelor, precum şi a dirijării acestora în fazele de apropiere şi aterizare, inclusiv în condiţii meteorologice dificile şi într-un mediu electromagnetic ostil. Sistemele vor putea fi utilizate atât pentru aeronave militare, cât şi civile, pe timp de zi şi de noapte, şi vor permite transmiterea informaţiilor către sistemele naţionale sau NATO de comandă şi control aerian. Caracterul mobil al sistemelor va permite utilizarea acestora inclusiv în locaţii alternative, reducând dependenţa de infrastructura fixă a bazelor aeriene şi contribuind la creşterea flexibilităţii şi rezilienţei operaţionale", se precizează în comunicat.
Achiziţia face parte din programele de înzestrare destinate modernizării Forţelor Aeriene Române
Achiziţia face parte din programele de înzestrare destinate modernizării Forţelor Aeriene Române şi creşterii capacităţii de îndeplinire a misiunilor, inclusiv în context aliat, menţionează sursa citată.
"Contractul evidenţiază dimensiunea industrială a cooperării româno-franceze în domeniul apărării. Compania THALES ROMÂNIA SRL, societate cu sediul în România şi cu activităţi în domeniul tehnologiilor avansate, oferă oportunităţi pentru valorificarea expertizei specialiştilor români, dezvoltarea competenţelor tehnologice şi consolidarea capacităţilor industriale din România, inclusiv prin transfer de know-how şi tehnologie", afirmă Ministerul Apărării.
Conform MApN, specialiştii Thales România vor contribui, alături de partenerii locali, la instalarea, integrarea şi asigurarea disponibilităţii sistemelor pe termen lung.
"Această abordare reflectă obiectivul Ministerului Apărării Naţionale ca investiţiile în înzestrarea Armatei României să contribuie nu doar la creşterea capacităţii de apărare, ci şi la susţinerea activităţii economice, a locurilor de muncă înalt calificate şi a industriei de apărare din România", punctează Ministerul Apărării.