Momentul care a emoționat Cannes-ul: Cristian Mungiu și Tilda Swinton și-au sărutat mâinile pe scenă<br>

Momentul care a emoționat Cannes-ul: Cristian Mungiu și Tilda Swinton și-au sărutat mâinile pe scenă

Cuprins Articol:
Moment simbolic de o încărcătură emoționantă fără cuvinte pe scena de la Cannes. Cristian Mungiu - regizorul român care a câștigat trofeul Palme d'Or pentru filmul „Fjord” - și Tilda Swinton și-au sărutat reciproc mâinile. Regizorul român Cristian Mungiu a intrat sâmbătă seară în istoria cinematografiei europene, după ce a câștigat premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes pentru lungmetrajul „Fjord”. Este pentru a doua oară când cineastul român obține cel mai prestigios trofeu acordat pe Croazetă, o performanță extrem de rară în lumea filmului.

Cristian Mungiu și Tilda Swinton, gest emoționant la Cannes 2026 după câștigarea Palme d’Or

Gestul face parte dintr-un moment simbolic petrecut pe scena de la Cannes în mai 2026, unde regizorul Cristian Mungiu a câștigat trofeul Palme d'Or pentru filmul „Fjord.”

 În momentul primirii premiului, Mungiu i-a sărutat mâna actriței Tilda Swinton - care i-a înmânat trofeul - aceasta a răspuns printr-un gest similar, sărutându-i la rândul ei mâinile. 

Cristian Mungiu, cel de-al 10-lea cineast din istoria festivalului care a câștigat de două ori Palme d'Or 

Lungmetrajul „Fjord”, regizat de cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalul de Film de la Cannes, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

Regizorul și scenaristul român Cristian Mungiu a devenit astfel cel de-al 10-lea cineast din istoria Festivalului de la Cannes care a câștigat de două ori mult râvnitul trofeu Palme d'Or - la 19 ani după victoria sa repurtată cu filmul “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” în 2007. Niciun cineast nu a câștigat de trei ori acest premiu.

În filmul “Fjord”, o dramă despre complexitatea moralității, povestea este plasată în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian - Sebastian Stan și Renate Reinsve - se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități. 

Personalizate pentru tine