Pe 4 iulie 2018, cand wall-street.ro a stat de vorba cu Andrei Pantilie si Cosmin Carvaci despre Kozmophone, o suma de 60.000 de dolari se stransese pe platforma de crowdfunding Kickstarter, in doua saptamani de la lansarea proiectului. Pragul minim (pledge), in valoare de 30.000 de dolari americani, a fost atins in 16 ore. Valoarea minima a finantarii necesare pentru dezvoltare, productie si punerea in vanzare este de 300.000 de euro, insa Cosmin Carvaci spune ca, pentru a iesi un produs foarte bun, ar fi nevoie de o suma cuprinsa intre 500.000 si un milion de dolari.

Dupa Kickstarter, pentru Kozmophone mai urmeaza inca o sesiune de crowdfunding, de data aceasta pe platforma Indiegogo, mai inclinata spre gadget-uri decat Kickstarter, care se concentreaza, in ultima vreme, potrivit lui Cosmin Carvaci, catre proiecte ce tin de muzica si arta si mai putin spre tehnologie.

Andrei Pantilie si Cosmin Carvaci sunt increzatori ca, pana la finalul lunii august, suma necesara va fi stransa si ca productia va fi demarata. Cei doi antreprenori romani spun ca oamenii au reactionat foarte bine la fonograful Kozmophone, desi se asteptau ca in primele doua saptamani sa ajunga la 100.000 de dolari stransi prin Kickstarter. Cosmin Carvaci si Andrei Pantilie nu-si fac insa probleme si spun ca, in general, oamenii contribuie in ultimele doua saptamani ale sesiunii de crowdfunding.

Andrei Pantilie

Barometrul mintilor creative:...
Citeste si: Studiu: Taxele, principalul obstacol pentru antreprenorii creativi

”Cei care contribuie fac de fapt o precomanda, ei pun bani pentru o idee, daca «pledge-ul» este atins, ei vor primi produsul. Ei au marele avantaj, daca achizitioneazaa prin Kickstarter, ca-l iau la un pret mult mai mic decat cel care va fi in retail. Este o strategie binecunoscuta in zona asta: se porneste cu un pret de super early bird, apoi, dupa ce se epuizeaza, se merge spre early bird si in general diferenta este de 30% fata de retail. Acesta este principalul factor de convingere. Cumparatorul nu are cum sa aiba emotii, pentru ca daca proiectul nu-si atinge telul financiar, adica pledge-ul sau daca apar dificultati la productie, in sensul in care costa mult mai mult decat a fost anticipat, banii se intorc la cei care i-au dat. Ei sunt ca intr-un cont escrow, banii nu intra la noi in cont. In momentul in care se termina campania, se trage linie, iar suma se vireaza catre contul nostru si noi incepem sa ne ocupam de productia propriu-zisa si livrare”, explica Andrei Pantilie, unul dintre cei trei antreprenori romani implicati in proiectul fonografului Kozmophone.

Kozmophone: piese din China si Japonia, asamblare in SUA

Pana acum, pe Kickstarter, Kozmophone a trecut prin mai multe niveluri de pret: a fost 249 de dolari in super early bird, au fost doar 150 de bucati, iar Andrei Pantilie spune ca acesta a fost motivul pentru care foarte multi oameni au plasat precomenzi. La data discutiei cu wall-street.ro (4 iulie 2018), campania de crowdfunding de pe Kickstarter ajunsese in faza de early bird, iar pretul crescuse la 299 de dolari, iar dupa ce stocul pentru aceasta faza se va fi epuizat, va urma perioada de pret normal, adica 349 de dolari, mai mic decat cel care va fi stabilit pentru vanzarea in retail.

”Noi mai avem si anumite pachete: poti cumpara doua si sa beneficiezi de o reducere, indiferent de perioada le poti cumpara la pretul de super early bird, daca iei 6 iar e o reducere – si aici ne-am adresat ori lanturilor de distributie, ori magazinelor – si am avut oameni care ne-au contactat”, spune Andrei Pantilie, unul dintre cei trei antreprenori romani implicati in proiectul fonografului Kozmophone.

Momentan, exista un singur produs Kozmophone, un prototip ce a fost creat pentru prezentari, dar, dupa asigurarea finantarii, cei trei antreprenori intentioneaza sa inceapa asamblarea in Statele Unite ale Americii, la Chicago. Diversele parti componente ale fonografului vor proveni din Japonia si China.

Cornel Amariei, primul roman...
Citeste si: Primul roman inclus in topul celor mai remarcabili tineri din lume

Cosmin Carvaci

”Injectia de plastic cu siguranta o s-o facem in China. Cartusul, adica doza cu ac, este facut in Japonia, de Audio-Technica, e cel mai mare producator din lume. Pentru partea electronica avem mai multe variante, insa probabil vom alege China pentru ea si vrem sa-l asamblam in Statele Unite ale Americii, in Chicago, pentru ca vrem sa avem control pe calitate. Fiind un produs destul de voluminos, la transport se pot intampla multe lucruri, o mare parte din clientii nostri vor fi din SUA si atunci am zis ca e mult mai ok sa-l asamblam noi”, spune Cosmin Carvaci, unul dintre cei trei antreprenori romani implicati in proiectul Kozmophone.

Kozmophone: Background-ul din Statele Unite ale Americii

Ajunsi in acest punct al discutiei, fara indoiala ca va intrebati de ce vorbesc Cosmin Carvaci si Andrei Pantilie despre linii de asamblare in Chicago, Statele Unite ale Americii, productie in China si folosirea unor piese produse in Japonia. Raspunsul este: cei doi antreprenori romani nu sunt la prima lor afacere in Statele Unite ale Americii.

Cosmin Carvaci a infiintat in 2012 o companie, Pixozz, care pe atunci era, dupa cum o descrie azi, o firma ”de IT, care avea si niste valente de media, publishing, DTP, print”. Intre timp, a pornit un business in Statele Unite cu articole sportive (genunchiere, cotiere, glezniere), fabricate in China si vandute pe Amazon. In 2015 i s-a alaturat Andrei Pantilie. Cei doi descriu astazi acest business drept ”acel vis american in care investesti 10.000 de dolari si scoti un milion din vanzari dupa primul an de functionare”.

Antreprenoriatul in Europa de...
Citeste si: Antreprenoriatul in Europa de Est: cum depasesti provocarile

”Noi am facut design-ul de produs in Romania, tot marketingul, productia propriu-zisa este in China, importam in Statele Unite, acolo am obtinut toate aprobarile necesare, fiind produse sportive care intra in contact direct cu pielea au nevoie de niste certificari. Produsele sunt distribuite prin compania noastra din Statele Unite in mod special prin Amazon, dar si prin propriul website. Toata treaba asta ne-a facut sa intelegem foarte bine mentalitatea clientului din America. Noi chiar am luat-o la propriu de la zero, am inceput cu o amenda de la IRS, a fost prima noastra experienta cu firma de acolo, am luat o amenda de 3.000 de dolari. Si ei au o birocratie mare, din unele puncte de vedere e usor, dar din altele e complicat”, povesteste Cosmin Carvaci, unul dintre cei trei antreprenori romani implicati in proiectul fonografului Kozmophone.

Kozmophone

Andrei Pantilie si Cosmin Carvaci spun ca aceasta prima experienta americana i-a facut sa schimbe directia firmei din Romania spre zona de e-commerce, atat din perspectiva vanzarii articolelor sportive pe piata americana, cat si a know-how-ului acumulat pe parcurs.

”Am devenit o agentie care putea sa lanseze un produs cu toate necesitatile lui: sa-i faca brand awarness, identitatea de brand, lansarea propriu-zisa cu toata strategia de marketing si campanii in toate mediile cunoscute de genul Facebook, Amazon, Google Shopping si asa mai departe. Ne-am transformat intr-o agentie ale carei servicii ajuta alti oameni sa vanda in mediul online, in mod deosebit in Statele Unite. Noi facusem asta cu firma noastra, am vazut ca am descoperit o formula si acum revindem aceasta formula. Stiind cum sa «gadilam» anumite necesitati ale platformelor de e-commerce si ale Google-ului, replicam metoda noastra pentru altii. Lucram in mare parte cu clienti din afara Romaniei, un procent de 60% din SUA, avem si din Marea Britanie, din India, am avut si China. Printre clienti avem firme care deja vand si noi imbunatatim anumite zone, dar si oameni care vin la noi cu un produs, spun ce buget au si ca vor sa-l lanseze, dar nu au nicio idee despre cum sa-l vanda”, explica Andrei Pantilie, unul dintre cei trei antreprenori romani implicati in proiectul fonografului Kozmophone.

Business-ul din Statele Unite ale Americii, realizat prin firma Innoventic, nu reclama prezenta fizica permanenta a celor doi peste Ocean, majoritatea activitatilor firmei desfasurandu-se in Romania. In sediul din Bucuresti al companiei lucreaza, in medie, 20 de oameni, cu fluctuatiile de rigoare care sunt deja o obisnuinta in mediul IT. Si totusi, cum au ajuns Cosmin Carvaci, Andrei Pantilie si Cosmin Rata sa vrea sa reinvie fonograful sub forma moderna a Kozmophone? Raspunsul vine din preocuparea celor trei de a incerca in permanenta ceva nou in business, si de data aceasta a fost vorba despre obtinerea de finantare prin crowdfunding, coroborata cu apetitul in crestere al consumatorilor de muzica pe vinil.

”Eu cu Andrei ne gandeam ca trebuie sa facem un proiect de crowdfunding, nu trecusem pana atunci prin aceasta experienta si un alt amic de-al nostru a avut o idee. Am vazut ca vinilul a inceput sa creasca si intotdeauna moda se intoarce, sunt multe domenii in care se intampla asta, in fashion, in design. Amicul nostru a desenat pe un servetel acest Kozmophone, am discutat cu un designer si am zis sa-i dam o forma, sa avem o prima randare, sa vedem cum ar arata. A venit si el cu niste imbunatatiri si a iesit o cutie cu o goarna. Am zis ca nu e suficient si ne-am gandit sa-i facem o holograma, apoi am vazut ca avem fizic posibilitatea sa-i atasam si un incarcator wireless pentru telefonul mobil si am zis sa facem si asta”, spune Cosmin Carvaci, unul dintre cei trei antreprenori romani implicati in proiectul Kozmophone.

Kozmophone sau cum pot convietui muzica pe vinil si cea in format digital

Andrei Pantilie si Cosmin Carvaci spun ca fonograful Kozmophone a fost gandit in jurul modularitatii, in sensul in care are anumite componente care nu sunt utile pentru ascultatul muzicii in sine, ci pentru ca au dorit sa creeze un produs despre care oamenii sa poata povesti. Asa au aparut banda led de sub aparat – ”poate da un efect cool seara, cand stai cu prietenii pe canapea, dar nu e neaparat un lucru util” – si sertarul ascuns din cilindrul in a carui parte de jos este pozitionata electronica aparatului si deasupra caruia se afla spatiul in care poate fi proiectata o holograma – ”e o proiectie foarte simpla pe care o poti incarca prin aplicatie; asculti, de exemplu, un vinil cu Frank Sinatra si poti pune numele lui sau poti incarca o poza cu el”.

Kozmophone

In afara de aceste elemente care tin mai degraba de crearea atmosferei, Kozmophone are componente utile, cum este incarcatorul wireless pentru telefonul mobil sau care vizeaza exclusiv muzica pe vinil, precum boxa bluetooth in forma de goarna, care poate fi detasata si la care poate fi ascultata muzica in format digital, redata din smartphone sau alt dispozitiv cu bluetooth sau zona pentru casti.

”Avem si o contragreutate pentru stabilitate, pentru ca foarte multi oameni au intrebat ce se intampla in momentul in care ai vibratii din boxa, care e pozitionata pe dispozitiv. Nu va exista o problema din punctul asta de vedere. El respecta designul traditional al unui turntable, am oferit si toate iesirile posibile. Am functionat pe un principiu destul de simplu, pe care l-am invatat tot din activitatea din SUA: hai sa vedem ce feedback primim de la oameni. Am desfasurat niste campanii pe Facebook, inainte sa avem produsul, doar pentru a incerca marea cu degetul. Am zis ca ne gandim la asta – aveam deja firma, trademark si asa mai departe – dati-ne, va rugam, un feedback si oamenii au zis, de exemplu, ca vor RCA ca sa-l poata pune pe sistemul lor audio, ca vor o anume culoare si asa mai departe. Nu pot spune ca toate ideile care au dus la materializarea acestui produs au fost ale noastre. Noi am vrut sa revitalizam fonograful si sa vedem exact cum reactioneaza piata”, povesteste Andrei Pantilie, unul dintre cei trei antreprenori romani implicati in proiectul fonografului Kozmophone.

Care este planul celor trei antreprenori romani pentru Kozmophone?

Cosmin Carvaci si Andrei Pantilie spun ca au un plan foarte concret in privinta Kozmophone si considera ca acum se afla in momentul T0 al acestui nou business, in care finantarea pe care urmeaza sa o obtina prin crowdfunding nu face altceva decat sa le puna o resursa in brate. Dupa ce etapa de crowdfunding se va fi incheiat, cei trei antreprenori implicati in proiectul Kozmophone isi doresc sa semneze contracte de distributie in retailul fizic.

”Suntem siguri ca va fi foarte bine primit de catre magazinele de muzica din SUA si Emiratele Arabe, pentru ca acolo am avut deja niste discutii. Prin Kickstarter, de exemplu, am vandut un Kozmophone placat cu aur, la pretul de 4.900 de dolari. Sunt destule magazine de viniluri, inclusiv in Romania, iar in SUA sunt din ce in ce mai multe si ei vand, pe langa viniluri, si turntable-uri. Noi am zis intotdeauna ca nu ne batem cu marii producatori de pick-up-uri. Chiar daca folosim aceleasi piese, nu avem nicio sansa. Noi avem un produs frumos si incercam sa fie unul care arata bine in casa, pe langa faptul ca reda muzica de pe viniluri”, spune Cosmin Carvaci, unul dintre cei trei antreprenori romani implicati in proiectul fonografului Kozmophone.

Cosmin Rata

In plus, pentru Cosmin Carvaci, Andrei Pantilie si Cosmin Rata fonograful Kozmophone reprezinta mai mult decat un business de productie si vanzare in retail. La fel ca in cazul afacerii cu articole sportive, si acest nou business este o ”scoala pe banii nostri”, dupa cum o descriu Cosmin Carvaci si Andrei Pantilie, de data aceasta in domeniul crowdfunding-ului.

”Exista mari sanse sa ne intalnim peste un an sau doi si sa auzi de la noi ca am devenit firma care face proiecte de crowdfunding. Asa s-a intamplat si cu Amazon: am definit niste criterii si niste exigente, dupa care le-am introdus intr-un sistem de servicii si le-am oferit altor oameni si avem foarte multe exemple de succes care au trecut prin firma nostra. Noi am fost propriii nostri cobai si, odata ce am descoperit ca avem un sistem stabil, l-am gandit intr-o platforma de servicii. Ce ne dorim noi in anii ce urmeaza, pe langa dezvoltarea acestor branduri proprii, e sa ne ducem si spre zona de sustinere a start-up-urilor, sa le ajutam sa ajunga si pe alte piete decat cea romaneasca”, spune Cosmin Carvaci, unul dintre cei trei antreprenori romani implicati in proiectul fonografului Kozmophone.

Kozmophone crowdfunding

Iar indicatorii financiari inregistrati anul trecut de companiile din grup – cifra de afaceri de sase milioane de dolari americani, cu un profit de peste 600.000 de dolari – sunt de natura sa le permita celor trei antreprenori romani sa-si duca planul la bun sfarsit, chiar daca in acest an se vor concentra in special pe intarirea business-urilor existente si mai putin pe obtinerea unei cresteri spectaculoase.

”Noi am avut experienta unei cresteri exponentiale in Statele Unite si exista o vorba foarte buna, mi-a spus-o un prieten, tot din zona de e-commerce: «Ok, toti oamenii se pregatesc pentru esec, dar cati se pregatesc pentru un succes masiv? Esti oare pregatit pentru un succes masiv?». Avea dreptate, atunci cand stai cu mainile pe un produs bun sau pe o idee buna, e foarte important sa faci o ierarhie sau un plan de bataie pe termen lung. Noi jonglam cu foarte multe lucruri volatile si necunoscute – cum e si cea de crowdfunding, noi am intrat intr-o zona cu sufletul deschis si cu resursele pe masa – si in fiecare zi noi invatam. Ne platim educatia, nu e chiar ieftina”, spune Andrei Pantilie, unul dintre cei trei antreprenori romani implicati in proiectul fonografului Kozmophone.

Cosmin Carvaci spune, la randul sau, ca este foarte probabil ca, la finalul acestei „scoli”, cei trei sa aiba o „diploma” care sa le genereze un venit consistent si care sa certifice faptul ca ideile lor sunt consistente, in concordanta cu tendintele noi.

”Suntem intr-o zona in care lucrurile se schimba foarte repede, avem valente de marketing, de tehnologie, noi trebuie sa ne miscam rapid. Exista intotdeauna oameni care vor sa-ti fure locul, exista intotdeauna probleme de personal, sunt foarte multe lucruri asupra carora noi trebuie sa ne aplecam astfel incat sa stim ca sistemul nostru e cat mai aparat”, conchide Cosmin Carvaci, unul dintre cei trei antreprenori romani implicati in proiectul Kozmophone.