Nexi, cel mai mare procesator de plăţi din Italia, a ajuns la un acord de fuziune cu rivalul danez Nets, în cadrul unei operaţiuni evaluate la 7,8 miliarde de euro, care va fi realizată în întregime pe baza unui schimb de acţiuni, transmite Agerpres.

Aceasta este a doua mare operaţiune pentru grupul italian, care la începutul lunii octombrie a ajuns la un acord de preluare a rivalului SIA pentru 4,6 miliarde de euro.

Fuziunea cu Nets va permite "noului grup, prezent în 25 de ţări, să joace un rol de motor în digitalizarea din Europa şi va favoriza tranziţia spre digital şi plăţi electronice", afirmă directorul general de la Nexi, Paolo Bertoluzzo.

Conform termenilor acordului, acţionarii Nets vor primi 406,6 milioane de noi acţiuni Nexi, ceea ce înseamnă că vor controla 39% din entitatea combinată. Acţionarii actuali ai Nexi vor controla 61% din Nexi-Nets.

Nets este activă în 20 de ţări, în special din nordul, centrul şi estul Europei, precum Germania, Austria, Elveţia, Danemarca şi Polonia. Principalul său acţionar din 2017 este fondul american Hellman &Friedman.

Retail jobs

Sectorul plăţilor a înregistrat în ultimii ani un val de fuziuni şi achiziţii. De exemplu, recentr grupul francez Worldline a preluat compatriotul Ingenico în cadrul unei operaţiuni în valoare de 7,8 miliarde de euro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri