Cea de a 17-a ediție anuală a GPeC SUMMIT se va desfășura cu prezență fizică, pe 26 septembrie, la Teatrul Național București.

7 speakeri internaționali de top vor urca pe scena GPeC SUMMIT, abordând subiecte de maxim interes pentru cei care activează în E-Commerce și Digital Marketing: User Experience, Optimizarea Ratei de Conversie, Strategia de Digital Marketing, Psihologia Consumatorilor, Campaniile de PPC, Google Tag Manager, Google Analytics și User Research.

Potrivit organizatorilor, evenimentul este axat mai mult decât oricând pe conținut practic, fiind o adevărată Conferință-Training pentru cei care lucrează în Digital.

De 17 ani, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment din regiune dedicat Comerțului Online și Marketing-ului Digital.

7 speakeri internaționali practicieni urcă pe scena GPeC SUMMIT din București

Vitaly Friedman este consultant expert în User Experience, Co-Fondator și Creative Lead la Smashing Magazine – una dintre cele mai apreciate reviste online în rândul designer-ilor și dezvoltatorilor web. Este autor, co-autor și editor al tuturor cărților Smashing și organizatorul conferințelor Smashing.

Nathalie Nahai este expert în Psihologie, Tehnologie Persuasivă și Comportament Uman, Consultant pentru companii de top din Fortune 500, Speaker și Autor a două cărți bestseller internaționale: Webs of Influence: The Psychology Of Online Persuasion (tradusă în 7 limbi și considerată un adevărat manual de business) și Business Unusual: Values, Uncertainty and the Psychology of Brand Resilience.

Els Aerts este expert în User Testing și Usability Evangelist, facilitând peste 3.500 de teste de Usability pentru clienți precum Orange, Daikin, Yoast sau Bridgestone. Ea ajută companiile să își înțeleagă mai bine clienții și să genereze experiențe online mai bune pentru aceștia și este unul dintre cei mai apreciați speakeri ai conferințe de profil precum CXL Live, CTA Conference, Conversion Hotel sau Digital Elite Camp.

Sam Tomlinson este expert în economie, finanțe, marketing și digital, fiind Managing Partner în cadrul fondului de investiții W Ventures, advisor pentru multiple startup-uri și profesor în cadrul facultăților Johns Hopkins Carey Business School, Georgetown University și Cabrini University. Sam este, de asemenea, EVP (Employee Value Proposition) în cadrul Warschawski – agenție de digital multipremiată în Statele Unite ale Americii, unde conduce echipele de Digital și Analytics.

Luke Carthy este consultant în E-Commerce cu o vastă experiență în Optimizarea Ratei de Conversie, SEO și Business Growth. Este considerat unul dintre cei mai buni speakeri ai conferințelor de profil din punct de vedere al utilității conținutului transmis, iar printre clienții cărora le-a oferit consultanță se numără eBay, Renault sau CAT.

Jon Quinton este Performance Marketing și Paid Media Specialist cu o experiență de peste 12 ani în Digital Marketing și fondator al agenției londoneze Overdrive Digital.

Robert Craven este Autor, Speaker și Business Growth Consultant în cadrul programului Google Partners, fiind expert în creșterea agențiilor digital din întreaga lume. Este autorul cărților Grow Your Digital Agency și Strategy Workbook, precum și Bright Marketing și Customer is King, ultima fiind prefațată de Sir Richard Branson.

“Am ales speakerii acestei ediții dorindu-ne, mai mult decât oricând, să oferim participanților conținut util care să îi ajute în activitatea lor profesională. GPeC SUMMIT va fi o adevărată Conferință-Training pentru cei care lucrează în E-Commerce și Digital Marketing sau sunt preocupați de transformare digitală, iar speakerii care vor urca pe scenă sunt specialiști practicieni cu o experiență uriașă în domeniu”, spune Andrei Radu(foto deschidere), CEO & Founder GPeC.

Alături de cei 7 specialiști internaționali, numele sonore ale peisajului e-commerce autohton vor fi, de asemenea, prezente pe scena GPeC SUMMIT în 26 septembrie.

GPeC SUMMIT: Conferință, Expo, Gala Premiilor eCommerce, Networking și Party cu elita industriei Digital

Ziua de 26 septembrie este, potrivit organizatorilor, un adevărat maraton de E-Commerce și Digital Marketing încă de la prima oră a dimineții și până târziu în noapte:

  • Conferința GPeC - O zi întreagă de conferință despre tot ce e esențial în E-Commerce și Marketing Online, alături de experți practicieni internaționali și români;
  • În paralel cu Conferința GPeC, are loc GPeC Expo - locul în care furnizorii de servicii e-commerce se întâlnesc față în față cu magazinele online, schimbă contacte și își promovează soluțiile;
  • Gala Premiilor eCommerce 2022 - Festivitatea de decernare a premiilor în Comerțul Electronic Românesc în care sunt premiate cele mai importante companii din domeniu, găzduită de actorul Pavel Bartoș;
  • GPeC Networking Party - Seara de 26 Septembrie se încheie cu socializare, zâmbete și bucuria revederii cu elita pieței Digital din România, într-un cadru exclusivist.

Întreaga zi de eveniment este presărată cu pauze dedicate networking-ului care să înlesnească schimbul de contacte cu cei mai importanți oameni din domeniu - reprezentanții companiilor de top din Retail, E-Commerce și Digital Marketing.

Bilete de la 89 de euro prin Oferta Early Bird, valabilă până pe 31 august

Prețurile biletelor de acces la GPeC SUMMIT 26 septembrie pornesc de la 89 EUR + TVA / persoană pentru biletele LITE și ajung la 139 EUR + TVA / persoană pentru biletele ALL INCLUSIVE. Ambele categorii de bilete beneficiază de o reducere de 30 de euro din prețul standard prin Oferta Early Bird valabilă până pe 31 august 2022.

Detaliile complete despre GPeC SUMMIT 26 septembrie, precum și înscrierile la eveniment sunt disponibile pe website-ul GPeC aici: https://www.gpec.ro/gpec-summit-septembrie/

  • GPeC 2022 este un eveniment powered by FAN Courier
  • Gold Partner: VTEX
  • Supported by Google
  • Recommended Payment Processor: NETOPIA Payments
  • Eveniment susținut de: Banca Transilvania, BaseLinker, Cora, Debonaire, DWF, easySales, eMAG Marketplace, Five Elements Digital, Frisbo, Gomag, GTS, Innoship, Limitless Agency, MTH Digital, OSF Digital, Packeta, Plăți.Online, Poșta Panduri, Postis, RTB House, Salesforce, Sameday, TBI Bank
  • Coffee by Nespresso
  • Refreshments by Pepsi
  • Treats by Eisberg
  • Parteneri Media Principali: PRO TV PLUS, Voyo
  • Official Radio: KISS FM
  • Official Hosting: HOSTERION
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri