Șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Adrian Nica, a anunțat duminică la Antena 3 că instituția intenționează să lanseze o platformă, „îi spunem noi intern «OLX-ul ANAF-ului»”, unde românii vor putea să cumpere marfa confiscată de Fisc. Oficialul a spus că este vorba despre un proiect din PNRR, notează HotNews.
Unde este magazinul ANAF din București și care este programul?
Magazinele ANAF, care se află în opt locații diferite din România, sunt alimentate cu marfa confiscată de cei prinși că fac evaziune fiscală. Fiscul comercializează mărfurile neperisabile, de mici dimensiuni în aceste magazine, iar banii proveniți ar urma să intre în bugetul statului. La fel se întâmplă și cu cei proveniți din vânzarea de mașini, imobile și terenuri, un act comercial pe care ANAF îl face prin licitație.
Magazinul de bunuri confiscate din București se află în Sectorul 4, pe strada Măriuca, nr. 14. Programul de funcționare al magazinului este de luni până joi, de la 08:30 la 16:00, iar vinerea de la 08:30 la 14:00.
Ce produse găsești la magazinul ANAF din București?
Magazinul ANAF se află la parterul unei scări de bloc din Berceni și arată, mai degrabă, ca un bazar de pe vremea când bonul fiscal era o fantezie. Produsele se potrivesc cu locația: în general, se găsește marfă de calitate îndoielnică, care are puține instrucțiuni sau informații legate de materiale.
Totodată, în magazinul de desfacere al Fiscului găsești și produse noi, confiscate cel mai probabil de la evazioniștii din Dragonul Roșu, unde ANAF a fost împreună cu jurnaliștii anul trecut. AICI poți să vezi cum arată o intervenție ANAF în cel mai fierbinte punct al evaziunii fiscale, la depozitele comercianților de la Dragonul Roșu.