Actualizarea codurilor CAEN, prelungită până în 2027. Doar 37% dintre firme au făcut modificarea
Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre prin care firmele îşi pot actualiza codurile CAEN până la 25 martie 2027, a anunţat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău.
„Guvernul tocmai a hotărât: Firmele îşi pot actualiza codurile CAEN până la 25 martie 2027. Am iniţiat, împreună cu Secretariatul General al Guvernului, modificarea Hotărârii de Guvern care stabileşte perioada de tranziţie la CAEN Rev. 3, astfel încât modificările să fie posibile până la 25 martie 2027. De ce facem asta?
Pentru că realitatea ne arată că firmele au nevoie de mai mult timp: doar 37,24% dintre profesioniştii care trebuie să facă această actualizare şi-au preschimbat efectiv obiectul de activitate conform CAEN Rev. 3 până la 25 septembrie, potrivit datelor ONRC.
Pentru unele este o actualizare simplă, dar pentru altele - mai ales în domenii precum comerţul, construcţiile, transporturile sau IT-ul - lucrurile sunt mai complicate: unele coduri s-au împărţit în mai multe categorii, există neclarităţi şi, în anumite situaţii, trebuie actualizate şi autorizaţiile”, a scris Darău, pe pagina sa de Facebook.

Firmele, nou termen pentru actualizarea codurilor CAEN. Când se poate face trecerea la CAEN Rev. 3
Confederaţia patronală MM România a solicitat prelungirea, cu cel puţin şase luni, a termenului pentru actualizarea codurilor CAEN, care a expirat în 25 septembrie 2026, în condiţiile în care doar una din trei societăţi a realizat formalităţile în acest sens, transmite Agerpres.
IMM România a atras atenţia şi asupra apariţiei unor riscuri la care sunt supuşi antreprenorii din cauza expirării termenului de 25 septembrie 2026 pentru trecerea la versiunea CAEN Rev. 3.
Este vorba despre suprasolicitarea activităţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din cauza numărului mare de cereri într-un interval redus de timp şi blocarea activităţii întreprinderilor care sunt obligate să îşi coreleze obiectul de activitate din registrul comerţului cu autorizaţii, avize, licenţe sau alte documente necesare funcţionării şi care, din această cauză, nu mai sunt eliberate.