România se află în procedura de deficit excesiv încă din 2020
Informarea a fost prezentată de Ministerul Finanţelor în cadrul şedinţei extraordinare a Executivului şi a avut ca temă implicaţiile Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, ca urmare a depăşirii pragului de 60% pentru indicatorul datorie publică în PIB. Nu este, însă, pentru prima dată când s-a întâmplat asta în 2026.
Ministerul Finanţelor precizează că, potrivit datelor Eurostat publicate la 21 iulie, datoria publică a României, calculată conform metodologiei europene, reprezenta 60,1% din PIB la sfârşitul primului trimestru al anului.
"Având în vedere că România se află în procedura de deficit excesiv începând cu anul 2020, datoria publică a crescut gradual atât pentru acoperirea deficitelor bugetare ridicate, cât şi pentru refinanţarea datoriei publice scadente. Legea responsabilităţii fiscal-bugetare 69/2010 instituie un mecanism gradual de intervenţie în condiţiile în care nivelul ponderii datoriei publice depăşeşte pragurile de 45%, 50%, 55% şi respectiv 60% din PIB", precizează documentul.
Regulamentul UE stabileşte că pentru statele membre cu o datorie publică mai mare de 60% din PIB sau cu un deficit mai mare de 3% din PIB Comisia Europeană transmite o traiectorie de referinţă privind evoluţia cheltuielilor nete. Aceasta trebuie să asigure că, până la sfârşitul perioadei de ajustare, datoria publică este plasată pe o traiectorie descendentă plauzibilă, inclusiv în scenarii nefavorabile, iar deficitul bugetar este redus şi menţinut sub 3% din PIB.
În cazul României, măsurile pentru reducerea deficitului şi stabilizarea datoriei publice sunt prevăzute în Planul bugetar-structural naţional pe termen mediu. Documentul stabileşte traiectoria cheltuielilor nete, măsurile fiscal-bugetare, reformele şi investiţiile asumate pentru o perioadă de ajustare de şapte ani.
Planul României a fost evaluat de Comisia Europeană şi aprobat prin recomandare de către Consiliul Uniunii Europene la 21 ianuarie 2025. Planul bugetar structural naţional pe termen mediu urmăreşte reducerea deficitului bugetar sub 3% pe parcursul perioadei 2025-2031, creând astfel premisele sustenabilităţii finanţelor publice şi încadrării datoriei publice pe o traiectorie descendentă începând cu orizontul 2030-2031.
Cum își poate reduce România datoria publică: Planul Guvernului
România a primit recomandări (recomandarea Consiliului din 8 iulie 2025) de menţinere a cheltuielilor în limitele prevăzute (plafonul anual privind creşterea anuală a cheltuielilor nete fiind de 2,6% în 2026, 4,6% în 2027, 4,4% în 2028, 4,2% în 2029, 4,0% în 2030.
Astfel, respectarea plafoanelor de creştere a cheltuielilor nete şi realizarea ajustării fiscale prevăzute de plan trebuie să conducă gradual la reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB şi la înscrierea ponderii datoriei publice pe o traiectorie descendentă.
"Prin urmare, măsurile prevăzute de legislaţia naţională pentru depăşirea pragului de 60% din PIB trebuie puse în aplicare prin actele normative şi măsurile fiscal-bugetare adoptate pentru implementarea Planului bugetar-structural naţional pe termen mediu şi a recomandărilor Consiliului Uniunii Europene", mai arată Executivul.
Potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor, datoria publică calculată conform metodologiei europene ar urma să ajungă la 61,8% din PIB în 2026, 63,3% în 2027 şi 63,9% în 2028, înainte de intrarea treptată pe o traiectorie descendentă.
"Această evoluţie nu este automată, ci este condiţionată de implementarea consecventă a programului de ajustare fiscal-bugetară şi de materializarea reducerii deficitului în linie cu traiectoria asumată prin Planul bugetar-structural naţional pe termen mediu. România se află în continuare în procedura de deficit excesiv, iar cadrul european de guvernanţă fiscală stabileşte plafoane anuale pentru creşterea cheltuielilor nete. Respectarea acestora trebuie să conducă gradual la reducerea deficitului sub 3% din PIB şi la înscrierea datoriei publice pe o traiectorie descendentă", precizează Informarea.
Potrivit Guvernului, în condiţiile în care datoria publică se menţine peste acest nivel, Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nu permite aprobarea de către Guvern a unor măsuri care determină majorarea cheltuielilor totale de personal sau a cheltuielilor totale cu asistenţa socială.