Nicușor Dan, despre intrarea României în zona Euro: Indicatorii ar putea fi atinși în 3-4 ani

Sursă foto: LCV/ Shutterstock.com

Nicușor Dan, despre intrarea României în zona Euro: Indicatorii ar putea fi atinși în 3-4 ani

Cuprins Articol:
Preşedintele Nicuşor Dan apreciază că România îşi poate propune să respecte indicatorii necesari pentru adoptarea monedei euro într-un termen de trei-patru ani, scrie Agerpres.

Ce indicatori mai trebuie să bifeze România pentru a trece la Euro

Precizările au venit după ce preşedintele a fost întrebat în ce măsură consideră că este oportună începerea unei discuţii serioase despre adoptarea monedei unice.

"Trecerea României la euro e benefică. Cu cât economia ta este mai integrată într-o economie care permite firme care se desfăşoară pe spaţii mai largi, cu atât firmele acelea vor fi mai productive. Cu atât mai mult, vei avea locuri de muncă bine plătite în ţara ta”, a spus Nicușor Dan. 

„Condiţiile sunt însă cele pe care le cunoaştem. Ca să aderi la moneda euro trebuie - şi pe deficit, şi pe datorie - să intri în nişte indicatori în care noi putem să ne propunem să fim într-un orizont de trei-patru ani de acum încolo", a declarat preşedintele, după reuniunea informală a liderilor Consiliului European, desfăşurată la Castelul Alden-Biesen din Regatul Belgiei.

Care sunt pașii de aderare, după îndeplinirea indicatorilor

Deși îndeplinirea indicatorilor nu pare a fi o țintă atât de îndepărtată, aderarea nu se va realiza într-un termen atât de scurt. În realitate, întreg procesul ar putea dura până spre sfârșitul deceniului următor, dacă lucrurile merg conform planului, au transmis specialiști CFA

Conform răspunsurilor oferite într-un sondaj CFA, experții estimează că orizontul de aderare este de peste 13 ani, comparativ cu 11 ani în 2024. „Conform anticipațiilor comunității CFA din România,intrarea României în zona euro s-a îndepărtat. Ce a cauzat această evoluție este în special politica fiscală din ultimii ani”, a spus Adrian Codirlașu, CFA,  Președinte al Asociației CFA România.

„Deficitele bugetare ridicate și persistente cauzează inflație ridicată, rate de dobândă ridicate precum și datorie publică mare. Aceste dezechilibre macroeconomice ne îndepărtează de posibilitatea de aderare la zona euro într-un orizont de timp cel puțin mediu”, a adăugat acesta. 

Personalizate pentru tine