În topul preocupărilor urmează instabilitatea geopolitică, menționată de 59% dintre experți, atacurile cibernetice, cu 47%, și dezinformarea, semnalată de 41% dintre respondenți.
Sondajul arată și o problemă de pregătire: aproximativ 40% dintre companiile consiliate de experții CCNE sunt slab pregătite pentru situații de criză, iar un sfert au o pregătire doar moderată. Doar 10% sunt considerate foarte bine pregătite.
În plus, jumătate dintre experții consultați estimează că organizațiile nu au făcut îmbunătățiri semnificative în ultimul an pentru a-și consolida capacitatea de reacție în fața riscurilor.
Presiunea economică devine factor direct de criză
Autorii sondajului arată că presiunile economice nu mai sunt doar un element de fundal, ci pot declanșa crize directe în companii, de la restructurări și reducerea investițiilor până la amânarea proiectelor sau reorganizarea activității.
„Inflația cumulată de peste 58% înregistrată din 2020 până în prezent a pus presiune asupra puterii de cumpărare, costurilor de producție și deciziilor de investiții. La nivel geopolitic, prelungirea conflictelor internaționale continuă să afecteze lanțurile de aprovizionare, costurile logistice și predictibilitatea piețelor”, notează realizatorii sondajului, confoorm Agerpres.
Aceștia atrag atenția și asupra contextului local, unde impredictibilitatea politică și fiscală determină multe companii să adopte o poziție de așteptare.
„Presiunea economică nu mai este doar un element de context, ci devine un factor direct de criză pentru companii. Restructurările, reducerea investițiilor, ajustarea prețurilor, întârzierile în proiecte sau reorganizarea activității pot produce efecte în lanț, cu impact asupra angajaților, furnizorilor, partenerilor și comunităților locale”, se arată în document.
Companiile au nevoie de scenarii pentru riscuri multiple
Specialiștii spun că firmele nu mai pot pregăti planuri doar pentru incidente izolate, pentru că riscurile se pot suprapune și pot escalada rapid.
„În acest nou context, organizațiile au nevoie de scenarii de criză care să ia în calcul mai multe riscuri simultane, nu doar incidente punctuale”, potrivit autorilor sondajului citați de Agerpres.
Instrumentele de pregătire sunt însă folosite inegal. Trainingurile de criză, analizele de scenarii și planurile standard sunt relativ răspândite, dar simulările, exercițiile aplicate, testele de stres și instrumentele avansate de monitorizare sunt încă insuficient utilizate.
„Simulările, exercițiile aplicate, testele de stres, trainingurile de reziliență pentru echipe și instrumentele avansate de monitorizare sunt esențiale într-un context în care o criză poate evolua rapid dintr-o problemă operațională într-o situație cu impact asupra mai multor categorii de public”, se precizează în document.
Companiile nu pot să gestioneze crizele strict la nivel intern
O altă concluzie a sondajului este că modul în care o companie trece printr-un moment critic depinde nu doar de conducere, ci și de relația cu autoritățile, angajații, comunitățile locale, presa, acționarii, furnizorii și partenerii.
„Companiile nu mai pot privi pregătirea pentru criză doar ca pe un proces intern, ci ca pe o capacitate de coordonare între management, operațiuni, comunicare și relația cu toate celelalte părți implicate”, spun specialiștii.
Sondajul „Pulse Check 2026” a fost realizat în martie-aprilie 2026 și centralizează evaluările a peste 70 de strategi și experți în managementul riscului și gestionarea crizelor din 19 țări europene, inclusiv România, scrie Agerpres.
Crisis Communications Network Europe reunește experți din 20 de țări, specializați în sprijin strategic pentru gestionarea crizelor transfrontaliere și schimb de bune practici în comunicarea de risc.