Cei mai mulți șomeri provin din mediul rural
Din totalul şomerilor înregistraţi, 57.758 au fost şomeri indemnizaţi şi 202.131 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 1.801 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 1.774 de persoane faţă de luna precedentă, precizează ANOFM, potrivit Agerpres.
Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii iulie se prezintă astfel: 70.823 de şomeri provin din mediul urban şi 189.066 de şomeri provin din mediul rural.
Numărul şomerilor femei la 31 iulie 2026 era de 126.417 de persoane, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 133.472 de persoane.
Peste 66.000 de șomeri au mai mult de 55 de ani
Cei mai mulţi şomeri aveau vârsta de peste 55 de ani (66.284), urmaţi de cei cu vârsta între 40 şi 49 de ani (61.648), în timp ce la polul opus se aflau persoanele între 25 şi 29 de ani (14.805).
"Referitor la structura şomajului după nivelul de educaţie, şomerii fără studii şi cei cu nivel de educaţie primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (28,98%). Şomerii cu nivel de educaţie gimnazial reprezintă 33,70% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,90%", se arată în comunicat.
Şomajul în Bucureşti a scăzut la 0,41% în iulie
Rata şomajului înregistrat în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) a fost de 0,41% la sfârşitul lunii iulie, în scădere de la 0,42% în luna precedentă, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii iulie era de 5.404 persoane, dintre care 3.370 femei. Comparativ cu luna iunie, rata şomajului s-a diminuat cu 2,38%.
Din totalul persoanelor înregistrate în evidenţele AMOFM Bucureşti, 2.168 beneficiau de indemnizaţie de şomaj, iar 3.236 erau şomeri neindemnizaţi.
Cei mai mulţi şomeri aveau vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani, respectiv 1.335 de persoane. Urmau grupele de vârstă peste 55 de ani, cu 1.085 persoane, între 50 şi 55 de ani, cu 1.082 persoane, şi între 30 şi 39 de ani, cu 1.246 persoane.
În rândul tinerilor sub 25 de ani erau înregistraţi 223 de şomeri, iar în grupa de vârstă 25-29 de ani erau 433 de persoane.
În funcţie de nivelul de educaţie, şomerii cu studii liceale aveau cea mai mare pondere, de 34,9% din total. Persoanele cu studii superioare reprezentau 30,01%, cele cu studii profesionale sau de arte şi meserii 15,84%, iar şomerii cu studii gimnaziale 14,97%. Persoanele cu studii postliceale reprezentau 3,02%, iar cele cu studii primare sau fără studii, 1,26%.
În funcţie de nivelul de ocupabilitate stabilit prin profilare, 989 de persoane erau încadrate în categoria foarte greu ocupabile, 1.592 în categoria greu ocupabile, 1.609 în categoria mediu ocupabile, iar 1.214 persoane erau uşor ocupabile.
Toţi cei 5.404 şomeri înregistraţi la sfârşitul lunii iulie proveneau din mediul urban.