Populația României continuă să scadă. Ce arată cele mai noi date ale INS

Sursă foto: Peter Adams Photography / Shutterstock.com

Populația României continuă să scadă. Ce arată cele mai noi date ale INS

Cuprins Articol:
Populaţia României, calculată în funcţie de domiciliu, a ajuns la 21,558 milioane de persoane la 1 iulie 2026, în scădere cu 0,5% faţă de aceeaşi dată a anului precedent, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.

Populația din mediul urban a scăzut mai mult decât cea din mediul rural

Statistica oficială relevă faptul că, în mediul urban, populaţia a fost de 11,881 milioane de persoane, în scădere cu 0,9% faţă de 1 iulie 2025. În acelaşi timp, populaţia după domiciliu din mediul rural a fost de 9,677 milioane de persoane, în scădere uşoară, cu 0,02%, faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

Potrivit sursei citate, la 1 iulie 2026, populaţia feminină se situa la 11,049 milioane de persoane, în scădere cu 54.300 de persoane faţă de aceeaşi dată a anului precedent. Totodată, populaţia masculină a fost de 10,509 milioane de persoane, în scădere cu 59.600 de persoane faţă de 1 iulie 2025.

România are peste 4 milioane de persoane de peste 65 de ani

Datele INS arată că procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2025, prin creşterea cu 0,3 puncte procentuale a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 de ani şi peste) şi prin scăderea cu 0,1 puncte procentuale a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani).

Astfel, populaţia vârstnică, de 4,098 milioane de persoane, a depăşit cu 39,2% populaţia tânără, de 2,944 milioane de persoane, iar indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 135,4 persoane vârstnice la 100 de persoane tinere, la 1 iulie 2025, la 139,2 persoane vârstnice la 100 de persoane tinere, la 1 iulie 2026.

Vârsta medie a populației a ajuns la 43,4 ani

Conform datelor INS, vârsta medie a populaţiei era de 43,4 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 iulie 2025, iar vârsta mediană a fost de 44,5 ani, în creştere cu 0,5 ani faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

La 1 iulie 2026, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 45-49 de ani (8,6%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9%, iar în rândul celor de sex feminin, de 8,2%.

Ponderea grupei de vârstă 0 - 4 ani a fost de 3,9%, mai mică decât cea a grupelor de 5-9 ani (4,9%) şi 10-14 ani (4,8%).

Potrivit INS, populaţia după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliul pe teritoriul României, indicator care poate include şi emigranţii şi care nu trebuie confundat cu populaţia rezidentă. 

Personalizate pentru tine