Evaluare Națională 2026. Ce subiecte le-au picat elevilor la Limba și literatura română

Sursǎ foto: Agerpres

Evaluare Națională 2026. Ce subiecte le-au picat elevilor la Limba și literatura română

Cuprins Articol:
Emoții mari pentru cei peste 148.000 de absolvenți de clasa a VIII-a care au susținut astăzi, prima probă a Evaluării Naționale, la Limba și literatura română. Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 1 iulie. Subiectele au fost sub formă de broșură cu 10 pagini. Broșurile au fost împărțite după ora 9:00, iar proba ține până la ora 11:00, elevii cu cerințe speciale putând să lucreze până la ora 12:00.

Subiectele la Evaluarea Națională la Limba și Literatura Română

  • Elevii de clasa a VIII-a au avut, la proba de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională, două texte suport: un fragment din volumul „Mesteceni de hârtie”, de Veronica D. Niculescu, și un fragment din cartea de călătorie „Agutoki. Impresii de călătorie în Papua Noua Guinee”, de Carmen Strungaru, potrivit informațiilor Edupedu.ro.

Primul text îl are în centru pe Vladimir Pârvulescu, corector la un ziar, care salvează animale rănite sau rătăcite. Personajul îngrijește o țestoasă de apă, apoi un uliu și un stârc cenușiu, pe care îi eliberează după ce se refac.

Al doilea text urmărește experiența autoarei într-un sat din Papua Noua Guinee. Elevii au avut de identificat informații despre locuințele construite pe stâlpi de lemn, despre nucile de cocos și despre fructele de cacao descoperite în timpul călătoriei.

  • La Subiectul I, candidații au avut cerințe de înțelegere a textului, adevărat sau fals, identificarea unei trăsături a textului narativ și asocierea fragmentului literar cu o altă operă studiată sau citită suplimentar. De asemenea, au avut de argumentat dacă darurile primite trebuie prețuite, indiferent cât de simple sunt.
  • Partea de gramatică a inclus exerciții despre diftong, formarea cuvintelor, antonime, valori morfologice, propoziții subordonate și alegerea formelor corecte în enunțuri precum „Mi-ar plăcea”, „Mariei”, „doar”, „aceea”, „a călători” și „fiica.” 
  • La Subiectul al II-lea, elevii au avut de redactat, în 100-150 de cuvinte, rezumatul primului text, cel despre Vladimir și animalele salvate de acesta.

Când se dau primele rezultate la Evaluarea Națională 2026

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 1 iulie 2026, până la ora 12:00. În aceeași zi, între 14:00 și 18:00, pot fi vizualizate lucrările și pot fi depuse contestații. Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor continuă și în perioada 2-3 iulie, iar rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 8 iulie 2026.

Media de admitere la liceu este media generală obținută la Evaluarea Națională, calculată ca medie aritmetică a notelor de la probe, cu două zecimale, fără rotunjire.

Ce trebuie să verifici înainte de a ieși din casă

Înainte să plece la examen, elevii trebuie să verifice trei lucruri: actul de identitate, pixul sau stiloul cu pastă/cerneală albastră și ora de sosire la centru. Intrarea se face doar între 8:00 și 8:30. Telefonul, ghiozdanul, notițele și orice material ajutător trebuie lăsate în spațiul de depozitare indicat de comisie. 

Calendar Evaluarea Națională 2026 pentru elevii de clasa a VIII-a

22 iunie 2026 – Limba și literatura română, probă scrisă

24 iunie 2026 – Matematică, probă scrisă

26 iunie 2026 – Limba și literatura maternă, probă scrisă

1 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00; vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor, în intervalul orar 14:00-18:00

2-3 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

4-7 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor

8 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor finale. 

Personalizate pentru tine