Lege nouă. Elevii de clasa a VIII-a se trezesc mai devreme: Ar putea avea ore doar dimineața fiincă atunci le funcționează creierul mai bine

Sursa foto: Shutterstock

Lege nouă. Elevii de clasa a VIII-a se trezesc mai devreme: Ar putea avea ore doar dimineața fiincă atunci le funcționează creierul mai bine

Cuprins Articol:
Senatul a adoptat tacit proiectul de lege care prevede că învăţământul gimnazial pentru clasa a VIII-a se va organiza şi va funcţiona doar cu program de dimineaţă, scrie Agerpres.

Termenul limită de dezbatere şi vot s-a împlinit în 25 decembrie 2025, proiectul fiind considerat adoptat tacit. Acesta va fi transmis Camerei Deputaţilor, care este decizională.

Propunerea legislativă modifică alin. (3) al art. 24 din Legea învăţământului preuniversitar 198/2023 şi a fost iniţiată de 22 de parlamentari PSD, AUR, Pace Întâi România.

Ce e nou? A fost eliminat termenul de implementare până în 2030

"Învăţământul gimnazial pentru clasa a VIII-a se organizează şi funcţionează cu program de dimineaţă", prevede proiectul, fiind eliminată sintagma "începând cu anul 2030" din legea în vigoare.

"Această măsură se impune cu caracter de urgenţă, întrucât actualele condiţii de organizare a orarului şcolar generează discriminări, afectează sănătatea elevilor şi reduc şansele reale la perfomanţă academică. În prezent, numeroşi elevi din România, inclusiv cei din clasele terminale, sunt obligaţi să înveţe în schimbul doi sau chiar în schimbul trei, ceea ce înseamnă ore de curs desfăşurate după-amiaza sau seara, uneori până la ora 20:00. Această situaţie contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României, care consacră principiul egalităţii în faţa legii, precum şi ale art. 32 alin. (1) şi (2), care garantează dreptul la învăţătură în condiţii egale pentru toţi copiii", au arătat iniţiatorii în expunerea de motive.

Motivul: Randamentul maxim al creierului se obţine dimineaţa, în intervalul 10:00 - 12:00

Aceştia susţin că, din punct de vedere medical şi psihologic, studiile confirmă că "randamentul maxim al creierului se obţine dimineaţa, în intervalul 10:00 - 12:00, iar capacitatea de concentrare şi memorare scade vizibil după-amiaza şi seara". "Elevii care învaţă după-amiaza sau seara sunt expuşi unui nivel ridicat de stres, oboseală şi tulburări de somn, ceea ce afectează dezvoltarea lor armonioasă", au subliniat ei.

De asemenea, iniţiatorii au menţionat că actuala reglementare din Legea învăţământului preuniversitar prevede ca învăţământul gimnazial pentru clasa a VIII-a să funcţioneze cu program de dimineaţă abia începând cu anul 2030, astfel încât încă cinci generaţii de elevi vor fi supuse acestor condiţii inegale.

"A lăsa lucrurile neschimbate până în 2030 înseamnă a accepta, cu bună ştiinţă, încălcarea drepturilor fundamentale ale copiilor şi a obligaţiilor internaţionale asumate de România. Mai mult, actuala reglementare lasă, în fapt, la latitudinea consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ decizia privind programul de funcţionare", au mai susţinut iniţiatorii.

Personalizate pentru tine